"Este un examen, doar nu era să vin îmbrăcat în blugi", a explicat preşedintele.
Întrebat de jurnalişti dacă are emoţii, el a confirmat, spunând că este pentru prima dată când trebuie să dea examenul pentru reconfirmarea brevetului. "Nu există examen la care să nu ai emoţii. Şi am şi o problemă. Este prima dată de când m-am dat jos de pe navă când am întreruptă valabilitatea brevetului de comandant. Anul trecut mi-a expirat dreptul de a mă urca pe o navă în funcţia de comandant, pentru că am fost ocupat cu suspendarea", a spus şeful statului râzând.
Răspunzând unei alte întrebări, şeful statului a spus că este mai uşor să conduci o navă decât o ţară: "Ţara este mai greu de condus decât o navă. La bordul navei comandantul nu prea are opoziţie".
La intrarea în sediul centrului de simulare al Ceronav, Băsescu le-a spus reprezentanţilor instituţiei care l-au întâmpinat că îi pare rău că a trebuit ca aceştia să vină la serviciu într-o zi liberă, dar testarea fusese programată înainte ca această zi să fie declarată liberă de către guvern. (Mediafax)
Citește pe Antena3.ro


