Un transport agabaritic pe ruta Centura Bucureşti-Giurgiu Port va fi efectuat în zilele de 18 şi 19 iunie, informează, joi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Transportul agabaritic se realizează pe ruta: DN Centura Bucureşti: Intersecţie DN Centura Bucureşti - DJ401 - Intersecţie DN 5 - DN Centura Bucureşti; DN 5: Intersecţie DN 5 - DN Centura Bucureşti - Daia - Giurgiu Port.
Transportul va ocupa întreaga parte carosabilă, iar convoiul va fi însoţit, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere, precizează CNADNR.
Transportul se va desfăşura etapizat, cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere.