x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Patru curse aeriene anulate și întârziere de până la două ore la decolare, din cauza ninsorii și a viscolului

UPDATE Patru curse aeriene anulate și întârziere de până la două ore la decolare, din cauza ninsorii și a viscolului

17 Ian 2016   •   18:53
UPDATE Patru curse aeriene anulate și întârziere de până la două ore la decolare, din cauza ninsorii și a viscolului

Patru curse aeriene, spre Istanbul, Moscova, Frankfurt şi Milano, care trebuiau să decoleze duminică de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, au fost anulate din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, cu rafale de vânt de peste 70 de kilometri/oră, care transportă zăpada pe sol, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Potrivit unui comunicat al CNAB, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă şi viscol. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, au fost anulate trei curse, către Istanbul, Moscova şi Frankfurt, ai căror pasageri urmează să fie îmbarcaţi în cursul după amiezii pe alte zboruri cu aceleaşi destinaţii. Tot duminică, a fost anulat un zbor către Milano.

De asemenea, unele curse aeriene pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme, punctual unele întârzieri ajungând la două ore.

"Pe aeroporturile Capitalei se intervine constant cu utilajele proprii pentru deszăpezirea pistelor, platformelor şi căilor de rulare, care sunt închise periodic pentru îndepărtarea zăpezii. Pe ambele aeroporturi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene. Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport", se spune în comunicat.

Sursa: AGERPRES 

×