x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei răniţi şi un mort după ce o parte din construcţia mall-ului Oradea Plaza s-a prăbuşit

Trei răniţi şi un mort după ce o parte din construcţia mall-ului Oradea Plaza s-a prăbuşit

12 Feb 2009   •   00:00

O porţiune de beton din construcţia mall-ului Oradea Plaza s-a prăbuşit, o persoană murind şi alte trei fiind rănite, dintre care două grav, potrivit reprezentanţilor Ambulanţei.



Toate echipajele disponibile ale Ambulanţei locale au fost trimise la centrul comercial aflat în construcţie unde s-a produs incidentul.

Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful serviciului local SMURD, un planşeu s-a surpat peste patru muncitori. Unul a murit pe loc, iar trei au fost răniţi, doi dintre aceştia grav, iar unul mai uşor, toţi având traumatisme.

În total, de sub dărâmături au fost scoase şapte persoane, din care una a decedat. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Oradea.

Muncitorii turnau o şapă de beton la etajul al doilea în momentul în care plafonul s-a prăbuşit sub greutarea betonului turnat.

Construcţia se află în centrul civic al municipiului Oradea, o zonă foarte aglomerată, fiind situată chiar în vecinătatea unei staţii de tramvai.

Viitorul mall se află în construcţie de aproape doi ani şi avea ca termen iniţial de finalizare toamna anului 2008. Inaugurarea s-a amânat, însă, pentru acest an.

Oradea Plaza va avea patru etaje şi o suprafaţă de peste 4000 de metri pătraţi, urmând să adăpostească birouri, spaţii comerciale şi o parcare subterană.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator