x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei spitale din București vor fi mutate în alte imobile

Trei spitale din București vor fi mutate în alte imobile

15 Dec 2018   •   17:40
Trei spitale din București vor fi mutate în alte imobile

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat un proiect de hotarare privind acordul de principiu pentru "identificarea și achiziționarea de imobile în vederea relocării de unități spitalicești din cadrul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București". Proiectul a fost aprobat cu 34 de voturi 'pentru' (PSD, ALDE, PNL, PMP), 11 abtineri (USR) si 1 vot impotriva (PNL).

"Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va identifica şi achiziţiona imobile cu scopul relocării în alte clădiri a spitalelor clinice de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" (Maternitatea Giulesti), Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu" si parţial a Spitalului Clinic "Dr. I Cantacuzino". Acest demers este necesar pentru ca imobilele in care aceste spitale isi desfasoara activitatea nu mai corespund normelor actuale de siguranta, functionalitate si integritate constructiva. Astfel, pentru a indeplini cerinţele din normele Direcţiei de Sănătate Publică privitor la suprafeţele alocate per pacient şi a circuitelor medicale, pentru a crea toate conditiile unui act medical performant, am decis ca este necesara mutarea acestor spitale de prestigiu din Capitala in cladiri moderne, sigure si spatioase"

Astfel, pentru Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" este necesar un imobil în suprafaţă de cel puţin 14.000 mp, pentru Spitalul "Dr. Dan Theodorescu" - 4.500 mp, iar pentru Spitalul Clinic "Dr. I Cantacuzino" - 5.000 mp.

Sursa: Antena3

×
Subiecte în articol: spitale mutate gabriela firea