x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tren direct din București către Istanbul/Halkali, Sofia, Varna și retur, de vara aceasta

Tren direct din București către Istanbul/Halkali, Sofia, Varna și retur, de vara aceasta

de Redacția Jurnalul    |    12 Iun 2023   •   15:00
Tren direct din București către Istanbul/Halkali, Sofia, Varna și retur, de vara aceasta

CFR Călători informează că în această vară, pasagerii vor avea zilnic legături directe de la București către Istanbul/Halkali, Sofia, Varna și retur.

Tren internațional 461 (461/465/493/12504) pleacă din București Nord la ora 10:50 și ajunge în Istanbul /Halkali a doua zi la ora 6:34. Acesta circulă până pe 09 octombrie.

Tren internațional 460 (12503/492/464/460) pleacă din Istanbul/Halkali la ora 20:00 și ajunge în București Nord a doua zi la ora 17:08. Acesta circulă până pe 7 octombrie.

Un bilet pe relaţia Bucureşti Nord – Halkali (sau retur), la vagonul cușetă cu 4 locuri, costă 54,3 euro.

Pe direcția Varna, tren internațional 461 (461/2613) pleacă din București Nord la ora 10:50 și ajunge în Varna la ora 21:10. Acesta circulă până pe 8 octombrie.

Tren internațional 460 (2602/460) pleacă din Varna la ora 7:30 și ajunge în București Nord la ora 17:08, garnitura urmând să circule până pe 9 octombrie.

Un bilet pe relaţia Bucureşti Nord – Varna (sau retur), la clasa a 2-a, costă 29,3 euro.

Spre Sofia, treniș internațional 461 pleacă din București Nord la ora 10:50 și ajunge la Sofia la ora 20:22, trenul urmând să circulă până pe 9 octombrie.

Trenul internațional 460 (2601/460) pleacă din Sofia la ora 7:05 și ajunge în București Nord la ora 17:08, acesta urmând să circule până pe 9 octombrie.

Un bilet pe relaţia Bucureşti Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, costă 30,9 euro.

Potrtivit CFR Călători, biletele de călătorie pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online de pe www.cfrcalatori.ro cu ridicarea biletelor din gară sau cu livrare prin curier.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tren istanbul