x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tren nou între București și Constanța

Tren nou între București și Constanța

13 Mar 2021   •   19:00
Tren nou între București și Constanța
Sursa foto: Victor Stroe

Compania Feroviară Română a anunțat că introduce un nou tren între București Nord și Constanța. Acesta va circula începând de luni.

CFR anunță că, din 15 martie, între București Nord și Constanța, introduce în circulație un nou tren. Este vorba despre garnitura InterRegio 1685, care se adresează persoanelor ce vor să ajungă în Constanța în jurul prânzului.

Trenul va pleca din București Nord la ora 10:45 și va sosi în Constanța la ora 12:56. Garnitura va circula în cursul săptămânii, de luni până vineri, în perioadele de extrasezon: 15 martie – 25 iunie și 6 septembrie – 10 decembrie 2021. În sezonul estival CFR Călători introduce alte trenuri suplimentare care conectează toată țara de litoralul românesc.

„Trenul InterRegio 1685 acoperă cererea de transport pe segmentul orar 09:35 – 14:00 și completează astfel oferta CFR Călători între capitală și cel mai mare oraș de la Marea Neagră. Distanța este parcursă în 2 ore și 11 minute și asigură și deplasarea călătorilor spre/dinspre localitățile din parcurs, trenul având opriri și în stațiile Ciulnița și Fetești. Pentru o călătorie confortabilă, trenul va avea în compunere vagoane modernizate în anul 2020”, a anunțat CFR.

La începutul lunii martie, CFR a mai introdus în circulație un tren dinspre litoral spre capitală. InterRegio 1684 pleacă din Constanța la 07:00, ajunge la București Nord la 09:17 și circulă tot de luni până vineri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tren nou