x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenurile ajung în gări cu întârzieri de sute de minute. VEZI situaţia completă a traficului feroviar

Trenurile ajung în gări cu întârzieri de sute de minute. VEZI situaţia completă a traficului feroviar

27 Ian 2012   •   06:39
Trenurile ajung în gări cu întârzieri de sute de minute. VEZI situaţia completă a traficului feroviar

60 de trenuri au intarzieri, unele chiar de peste 500 de minute, garniturile plecand sau sosind din gari cu intarzieri de peste 30 de minute, a declarat, vineri dimineata directorul de marketing al CFR Calatori, Adrian Vlaicu.

Totodata, oficialul CFR a afirmat, ca legatura linia directa cu Constanta nu s-a putut realiza din cauza conditiilor meteo, insa se circula catre aceasta destinatie pe ruta Ploiesti-Buzau-Fetesti. Trenuri asteptate in Gara de Nord Bucuresti au intarzieri de 230-535 de minute.

VEZI SITUATIA TRAFICULUI FEROVIAR

×