x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trupele speciale câştigă marea bătălie cu cetăţenii. La Universitate în colţ nu mai bate ceasul, ci jandarmul

Trupele speciale câştigă marea bătălie cu cetăţenii. La Universitate în colţ nu mai bate ceasul, ci jandarmul

de Dan Constantin    |    20 Ian 2012   •   21:00
Trupele speciale câştigă marea bătălie cu cetăţenii. La Universitate în colţ nu mai bate ceasul, ci jandarmul

Comandantii Jandarmeriei si-au pus detasamentele de luptatori din brigada de interventie in pozitia de fraierii satului. Primul episod care a ridicat semne de intrebare legate de corec­ti­tu­dinea comenzii s-a derulat in sea­ra de duminica, 15 ianuarie, cand s-a pus eticheta violentei pe mitingul de la Piata Universitatii. Trupele speciale au fost puse sa alerge ca bezmeticii o mana de simbriasi ai Salubritatii deghizati in ultrasi. Acesti pro­vocatori fusesera introdusi cu scop precis – pietre si molotoave – pe langa Intercontinental. Dupa sarja de represiune spre Piata Unirii au fost desfasurate tunurile de apa, dar jan­darmii se disipau pe distanta de un kilometru in actiuni sterile de har­tuire a grupuletelor de "suporteri". In ast timp, circa 300 de jandarmi "pazeau" nemiscati asfaltul de la Universitate. Sa mearga circulatia bine!

Pentru marea victorie obtinuta in batalia cu prietenii autoritatilor care au putut justifica astfel interventia in forta, Ingas a anuntat ca-i premiaza "intr-un fel sau altul" pe cei care s-au remarcat in lupta.

Vine episodul doi, de joi seara. Credem ca Ingas a primit un ultim avertisment de la conducerea superioara de partid si de stat. "Daca nu se bat aia diseara in piata, esti destituit." La mitingul de la Arcul de Triumf nu se facea sa se declanseze cafteala. S-a pastrat momentul catre finalul de prime-time al televiziunilor. Pentru "regie", importanti sunt adversarii aruncati pe platou. Pe de-o parte erau testoasele, dar cine sa-i gadile pe carapace si sa-i scuipe pe viziera? Au fost adusi iar ca adversari "suporterii civilizati". De la Becali, de la Dinamo, de la UNPR, de la rezer­va de cadre, de la jandarmi imbracati in civil! Ei aveau sarcina sa "atace" trupele speciale. Si, ghi­nion, in focul luptei fara victime, apar si schilozi, schiopi, femei operate, ma­me cu copii in brate. Tipete, urlete, aler­gatul pe stradute. Prilej tocmai bun sa vina ordinul: Evacuati piata! Si asa s-a incheiat mitingul cu o victorie clara a jandarmeriei impotriva schiopilor. Dar si impotriva logicii.

Se apropie ora zero! La Universitate in colt nu mai bate ceasul, ci jandarmul, cu pulanul si bocancul. Se face si retinerea la gramada a catorva gura-casca sau pilangii. Raport de lupta: Piata Universitatii a fost redata circulatiei la ora cand nu mai circula nimeni! Pe strazile adiacente, pe Academiei si Maria Rosetti, curvele si-au recuperat clientii pierduti in orele de inclestare. La Inter nu sunt inca lasate sa intre, fiind considerate de Adamescu posibile "cartite". Lupta continua, vorba lui Che. Mort.

N.B. Conducerea operatiunii "Liberati Piata, sa respire asfaltul!" este asigurata de colonelul Costel Gavrila, seful Jandarmeriei. Daca pa­teste ceva, ii tine locul Faur Adrian.

×
Subiecte în articol: jandarmi proteste bucuresti 2012