x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Trupul lui Filaret Moţco, românul ucis în Afganistan, a fost repatriat

Trupul lui Filaret Moţco, românul ucis în Afganistan, a fost repatriat

Publicat la 08 Apr 2011 10:50 Modificat la 08 Apr 2011 10:50
Trupul lui Filaret Moţco, românul ucis în Afganistan, a fost repatriat
Dragos Stoica /Jurnalul National

Trupul neînsufleţit al românului ucis în Afghanistan, în timpul atacului de la Centrul ONU din Mazar el Sharif, a fost adus în această dimineaţă în România. Sicriul a sosit pe Baza Militară 90, cu o aeronavă TAROM.

Pe aeroport are loc şi o ceremonie militară organizată de ministerul Apărării.

Trupul lui Moţco va fi transportat cu o aeronavă militară către Suceava, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Izvoarele Sucevei.

Filaret Moţco a fost ucis la sfârşitul săptămînii trecute într-un atac al fundamentaliştilor talibani asupra unui centru ONU din Afghanistan.


×
Subiecte în articol: observator filaret motco