x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TULCEA. Circulaţia pe canalul Sulina a fost închisă

TULCEA. Circulaţia pe canalul Sulina a fost închisă

05 Mar 2009   •   00:00
TULCEA. Circulaţia pe canalul Sulina a fost închisă

Circulaţia pe canalul şi la bara Sulina a fost închisă, în această dimineaţă, din cauza condiţiilor hidrometeorologice nefavorabile, informează Agerpres.



Conform informaţiilor furnizate de Căpitănia Portului Tulcea, decizia a fost luată de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos din Galaţi ca urmare a faptului că viteza vântului depăşea 60 de kilometri pe oră, iar înălţimea valurilor provocate de furtuna de pe Marea Neagră era de până la şase metri. Circulaţia navelor maritime pe canalul şi la bara Sulina va fi reluată după îmbunătăţirea condiţiilor hidrometeorologice.

×
Subiecte în articol: romania