x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alți studenți aflați în Turcia, o mamă cu 4 copii și un român închis la Ankara au cerut sprijinul MAE

Alți studenți aflați în Turcia, o mamă cu 4 copii și un român închis la Ankara au cerut sprijinul MAE

de Redacția Jurnalul    |    06 Feb 2023   •   20:08
Alți studenți aflați în Turcia, o mamă cu 4 copii și un român închis la Ankara au cerut sprijinul MAE

Ambasada României la Ankara a fost notificată de familii din România cu privire la situația unui alt grup de studenți Erasmus, compus din 9 persoane, cetățeni români, aflat în Kayseri, zonă în care, potrivit informațiilor disponibile, cutremurele nu au provocat distrugeri semnificative.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni searam că Ambasada României la Ankara a fost notificată de către membri de familie din România cu privire la situația unui alt grup de studenți Erasmus, compus din nouă persoane, cetățeni români, aflat în Kayseri, zonă în care, potrivit informațiilor disponibile, cutremurele nu au provocat distrugeri materiale semnificative.

În dialogul cu misiunea diplomatică, rudele unora dintre persoanele din grup au subliniat că starea cetățenilor români este bună.

Cinci dintre studenți au solicitat asistență în vederea revenirii în România, iar reprezentanții misiunii diplomatice mențin dialogul cu aceștia.

De asemenea, MAE precizează că, la nivelul Ambasadei României la Ankara, a fost recepționată o notificare a prezenței unui cetățean român, mamă a patru copii, aflată în siguranță.

Totodată, a fost primită, din România, o solicitare de informații și asistență ce vizează un cetățean român aflat într-un penitenciar din Republica Turcia. Reprezentanții Ambasadei au întreprins demersurile necesare pentru obținerea de informații cu privire la situația cetățeanului român.

Până la acest moment, nu au fost înregistrate semnalări din partea autorităților turce privind eventuali cetățeni români afectați în urma cutremurelor. Ambasada României la Ankara continuă dialogul cu autorităţile turce și cu cetățenii români care au contactat misiunea diplomatică și acordă asistenţă consulară, conform competențelor legale.

MAE reia recomandarea adresată cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și de a respecta instrucțiunile autorităților turce.

MAE reamintește faptul că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: turcia studenţi sprijin mae