Salvamontiştii din Buşteni au continuat ieri să caute trupurile celor doi turişti din Bucureşti, dispăruţi în urmă cu două săptămâni pe Valea Caraiman din Munţii Bucegi.
Potrivit lui George Cotinghiu, de la Salvamont Buşteni, echipe de salvatori montani au urcat din nou pe Valea Caraiman, căutând trupurile neînsufleţite ale celor doi turişti. Aceştia – un bărbat şi o femeie – s-au rătăcit în această zonă şi despre care se presupune că ar fi fost prinşi de o avalanşă şi îngropaţi la mai mult de cinci metri sub zăpadă. La acţiunea de căutare a celor doi dispăruţi participă şi alpinişti prieteni ai acestora sau ai familiei acestora. Cei doi turişti au rămas blocaţi în urmă cu două săptămâni pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Când au văzut că nu pot înainta şi nici nu se pot întoarce, cei doi au cerut ajutorul salvatorilor montani prin Dispeceratul Naţional Salvamont. La scurt timp de la apelul primit la dispecerat, turiştii nu au mai putut fi contactaţi pe telefonul mobil. Salvatorii montani vor întrerupe căutările în momentul în care pe munte va începe să ningă.
Citește pe Antena3.ro