"Cred că în iunie şi iulie vom avea majorări de 0,25% ale ratelor dobânzii de referinţă. Se va întâmpla şi în septembrie? Este prematur să spunem", a subliniat Gediminas Simkus, citat de agenţia Reuters.
Banca Centrală Europeană se apropie de punctul în care va putea înceta majorarea dobânzii de referinţă, dar sunt necesare în continuare eforturi pentru readucerea inflaţiei sub control, a afirmat, luni, Pablo Hernandez de Cos, un alt membru al Consiliului guvernatorilor instituţiei. "Cred că încă mai avem paşi de parcurs în sensul înăspririi politicii monetare, deşi cred că suntem mai aproape de final", a declarat Pablo Hernandez de Cos, membru al Consiliului guvernatorilor BCE şi guvernator al Băncii centrale a Spaniei, citat de agenţia Bloomberg.
Banca Centrală Europeană a majorat constant ratele dobânzii de referinţă în ultimul an şi, deşi analizează posibilitatea încheierii unei campanii fără precedent de înăsprire a condiţiilor de creditare, intenţionează să aplice noi majorări, în următoarele sesiuni.
Datele privind inflaţia în zona euro, aşteptate în următoarele zile, probabil vor arăta progrese lente spre obiectivul de 2%. În mai, conform mediei specialiştilor Bloomberg, preţurile produselor de larg consum au înregistrat o creştere de 6,3% în zona euro raportat la nivel anual, în scădere de la 7% în aprilie.
(sursa: Mediafax)