x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UE va adopta vineri noi sancțiuni împotriva Rusiei

UE va adopta vineri noi sancțiuni împotriva Rusiei

15 Iul 2022   •   19:10
UE va adopta vineri noi sancțiuni împotriva Rusiei

Comisia Europeană urmează să adopte vineri cel de-al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care va adăuga o interdicție la importul de aur rusesc și va ajusta măsurile restrictive existente pentru a evita împiedicarea exporturilor de alimente, au declarat doi oficiali, conform Reuters.

Noile măsuri sunt considerate a fi "un pachet de menținere și aliniere", a declarat una dintre surse, referindu-se la acesta ca la un set de sancțiuni "al șaselea și jumătate" pentru domeniul său de aplicare, limitat în comparație cu rundele anterioare, care au afectat petrolul sau cărbunele rusesc.

Cu toate acestea, unele măsuri ar putea avea un impact serios asupra sectoarelor afectate.

Proiectul de pachet, care are nevoie de aprobarea guvernelor UE, include o interdicție privind importul de aur rusesc în UE, care ar urma să fie aplicabilă de la adoptarea noilor sancțiuni. O sursă a declarat că măsura va afecta și importurile de aur rusesc prin țări terțe, dar nu a detaliat cum va funcționa.

De asemenea, Bruxelles-ul va înăspri măsurile existente, cu noi limitări ale importurilor de bunuri care ar putea fi folosite în scopuri militare, inclusiv produse chimice și utilaje, a precizat sursa.

Noi persoane și entități considerate apropiate de Kremlin vor fi, de asemenea, adăugate pe lista neagră a UE, au declarat trei oficiali care au refuzat să fie numiți.

De asemenea, Comisia va face unele modificări la sancțiunile existente pentru a se asigura că acestea nu afectează exporturile de alimente și cereale din Rusia, au declarat cei trei oficiali UE.

Țările africane au declarat că sancțiunile UE au contribuit la criza alimentară actuală, cauzată în principal de războiul din Ucraina și de blocada rusă a porturilor ucrainene de unde sunt exportate de obicei cereale în lume.

UE a negat de mult timp că sancțiunile sale au afectat comerțul cu alimente. Modificările aduse măsurilor restrictive existente au scopul de a se asigura că regulile nu sunt interpretate greșit de către comercianți, a declarat un oficial, menționând că o interdicție privind accesul navelor rusești în porturile UE va fi modificată pentru a evita confuziile.

Conform acestei măsuri, navele rusești au deja voie să intre în porturile UE dacă transportă alimente sau medicamente.

Dar unii comercianți au interzis efectiv comerțul cu alimente atunci când sunt exportate din porturile rusești care sunt deținute indirect de companii rusești de stat care au fost sancționate de UE. Modificarea va clarifica faptul că aceste porturi sunt exceptate de la sancțiuni, a precizat sursa citată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Comisia Europeană