x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UMOR NEGRU de campanie. Cum o ARD doi candidaţi printre morminte

UMOR NEGRU de campanie. Cum o ARD doi candidaţi printre morminte

de Cristian Ionescu    |    Petru Zoltan    |    26 Noi 2012   •   17:07
UMOR NEGRU de campanie. Cum o ARD doi candidaţi printre morminte
Sursa foto: Foto: Robert Frunzescu

Goana dupa voturi naşte monstri. Echipa de campanie a candidaţilor ARD pentru colegiul 1 Valea Prahovei, Cristian Burlacu şi Alexandru Matei, a atins limita penibilului. Bannerul, care îi prezintă pe cei doi candidaţi zâmbind galeş, tronează pe gardul unui…cimitir şi anume Şeţu, situat chiar lângă DN1. “Cu inima alături de tine”, în cimitir. La prima vedere, pare a fi o alegere neinspirată a echipei de campanie, o gafă monumentală a celor de la ARD. Însă, lucrurile nu stau tocmai aşa. Românii sunt în plin post al Crăciunului, luna decembrie fiind una cu adâncă semnificaţie religioasă. Se ţin slujbe la biserică, iar bătrânii fac vizite dese la cimitir. În plus, cimitirul din Şeţu este  localizat chiar lângă DN1, înainte de intrarea în Sinaia, o zonă intens circulată, care asigura o expunere maxima bannerului ARD. Totul pentru voturi!

Abonaţi la Sanatoriu

Deputatul Cristian Burlacu n-are casă, n-are masă, dar are un banner electoral amplasat fix pe gardul cimitirului Şeţu de la intrarea în localitatea Sinaia. Alături de el, pe gardul cimitirului se mai află Alexandru Matei, candidatul PDL la Senat. Potrivit declaraţiei de avere, Burlacu nu deţine nici o casă în care să locuiască. Nu are nici vreo maşină în care să aţipească. Probabil melodia lui Connect-R îl inspiră la maxim: “vara nu dorm”, nici măcar toamna sau iarna. Pentru că nu are unde. În schimb, are acţiuni şi bani daţi cu împrumut cât pentru câteva case. Este asociat la firmele: Romnic Investments SRL,  Daryex SRL, Marami Invest şi Partener Group Invest. În anul 2006, şi-a luat un credit de 50.000 euro scadent în 2031, însă, a plasat suma de 260.000 euro cu titlu de împrumut unor persoane fizice. Soţia sa, Ioana Mihaela Burlacu deţine funcţia de director la două societăţi de unde a încasat în jur de 58.000 de lei. De când Burlacu a ajuns pe băncile Parlamentui, soţia sa a încasat aproximativ 10 milioane de lei de la Sanatoriul Balnear Techirghiol, în baza unor contracte semnate în perioada 2008-2010. Şi de la primăria Sinaia s-a pricopsit cu un contract de aproape 350.000 lei. Pentru a vedea care au fost lucrările prestate de către soţia sa la Sanatoriu, l-am contactat pe deputat. La telefonul parlamentarului Burlacu a răspuns una dintre angajatele sale, Iulia Drimbe, care a precizat că nu răspunde la nici o întrebare, promiţând că îi va comunica şefului său întrebările noastre. 

Managerul spitalului Câmpina, candidatul ARD pentru un fotoliul de senator al Colegiului 1 Prahova, Alexandru Matei are trei apartamente. Poate-i închiriază unul şI colegului său de campanie. Are două maşini un BMW şI un Daewoo plus 79.000 euro puşi la bancă.

×