Mai mulţi poliţişti se vor întâlni, joi, la locul accidentului în care şi-a pierdut viaţa Bogdan Gigină, pentru a comemora un an de la dispariţia colegului lor, se arată într-un mesaj distribuit pe pagina de Facebook a Sindicatului Diamantul.
"Se împlineşte un an de când ignoranţa unor şefi a distrus vieţi şi ne-a arătat - pentru a câta oară - că noi, muncitorii, nu contăm. (...) În jurul orei 13,30, la Brigada Rutieră va fi adus un autocar pentru colegii care doresc să meargă alături de noi, cei care nu am uitat că în urmă cu un an de zile, pe o vreme ploioasă, un coleg a plecat în misiunea din care nu s-a mai întors. Autocarul ne va transporta la locul accidentului din str. Ştirbei Vodă unde vom avea ocazia să aducem un omagiu colegului nostru Bogdan-Cosmin Gigină", se arată în mesajul de pe pagina de socializare.
Potrivit sursei citate, la ora 19,02, în staţiile radio, după un moment de reculegere, şeful Poliţiei Capitalei va rosti câteva cuvinte iar autospecialele Poliţiei bucureştene vor avea lămpile aprinse.
Bogdan Gigină a murit în seara zilei de 20 octombrie 2015 după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă din carosabil, în timpul unei misiuni de însoţire a coloanei oficiale în care se afla ministrul Afacerilor Interne de la acea dată, Gabriel Oprea.
Poliţistul avea 28 de ani, era căsătorit şi lucra de opt ani în Ministerul Afacerilor Interne. AGERPRES