Un avion de mici dimensiuni, cu 2 persoane la bord, a aterizat fortat pe un câmp pe raza localităţii Chitila, în apropiere de str. Oxigenului. Milionarul Nicolae Cincă (72 de ani), un cunoscut om de afaceri pasionat de avioane de mici dimensiuni, este una din persoanele rănite în accidentul aviatic, anunță Antena 3.
„Avion de mici dimensiuni prăbușit pe rază localității Chitila, pe un câmp. Intervin 3 autospeciale de stingere, 3 smurd, 1 descarcerare.
Elicopterul SMURD a aterizat în zona accidentului și a identificat 2 persoane rănite, conștiente. În urmă evenimentului nu s-a produs un incendiu.
Din primele informații rezultă că este un avion privat. O victima preluată de ambulanță SMURD și una de elicopter SMURD”, a transmis ISU.
Din primele informatii cele două persoane care au aterizat forţat (căzut) cu avionul pe un câmp pe raza localităţii Chitila ar fi conştiente, dar au politraumatisme.
Cele 2 victime prezintă policontuzii, dar sunt conștiente și li s-au acordat îngrijiri medicale de catre echipajul de interventie sosit cu elicopterul SMURD, la fata locului. Este vorba de 2 bărbați, unul de 38, celălat de 72 de ani. Ambele victime au fost transportate la Spitalul Floreasca.
„Pentru mai multe investigații s-a luat decizia de a fi duse la spital. Elicopterul SMURD a ajuns repede. Membrii sunt printre primii care au efectuat verificările.
Una dintre persoane e în stare mai gravă. Au traumatisme la nivelul membrelor”, a spus Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.
În spațiul aerian al cartierelor Bucureștii Noi și Străulești, precum și al localităților învecinate Chitilă și Mogoșoaia funcționează mai multe școli de pilotaj, iar localnicii au sesizat de mai multe ori riscul pe care-l reprezintă faptul că oameni fără experiență, chiar dacă sunt însoțiți de instructori, survolează zone locuite.
Stire in curs de actualizare