x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bărbat care a participat la festivalul Neversea a murit lângă una din scene

Un bărbat care a participat la festivalul Neversea a murit lângă una din scene

08 Iul 2019   •   13:29
Un bărbat care a participat la festivalul Neversea a murit lângă una din scene

Unul dintre participanţii la festivalul Neversea care se desfăşoară pe plaja Modern din Constanţa, un bucureştean de 34 de ani, a murit, duminică seară, fiind găsit în stare de inconştienţă, în apropierea uneia dintre cele cinci scene ale evenimentului, de către un voluntar SMURD.
Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", cadrele medicale ale unui echipaj de prim-ajutor au încercat în zadar resuscitarea bărbatului.
"Un voluntar SMURD a descoperit, în perimetrul festivalului, o persoană inconştientă. La faţa locului a sosit imediat echipajul de prim-ajutor, care a început protocolul de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul", a transmis ISU.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că pe trupul turistului nu sunt urme vizibile de violenţă.
"În jurul orei 21,15, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană se află decedată, în perimetrul festivalului. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Bucureşti. S-au dispus măsurile specifice pentru efectuarea cercetării la faţa locului. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că pe trupul neînsufleţit nu sunt urme vizibile de violenţă", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală în acest caz, ancheta fiind efectuată sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Festivalul Neversea, la care zilnic au participat zeci de mii de persoane, se desfăşoară în perioada 4 - 7 iulie. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: neversea