x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un deputat USR dezinformează. Ministerul Fondurilor Europene reacționează dur. OLAF nu se află în minister

Un deputat USR dezinformează. Ministerul Fondurilor Europene reacționează dur. OLAF nu se află în minister

31 Mar 2018   •   20:11
Un deputat USR dezinformează. Ministerul Fondurilor Europene reacționează dur. OLAF nu se află în minister

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunțat că nicio delegație a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) nu s-a aflat, recent, şi nu se află la București pentru a efectua controale, a precizat, sâmbătă, ministerul de resort, într-un comunicat de presă, ca replică la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un presupus control al inspectorilor europeni în cadrul instituţiei din România.

 

„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la un presupus control al inspectorilor OLAF în instituția noastră, Ministerul Fondurilor Europene precizează că nicio delegație a Oficiului European de Lupta Antifraudă (OLAF) nu s-a aflat recent și nu se află în MFE pentru controale.

Orice misiune a instituțiilor europene în Romania este întotdeauna comunicată public de MFE, în acord cu principiul transparenței”, se precizează în comunicat.

În data de 30 martie 2018, fostul ministru al Fondurilor Europene, deputatul Uniunii Salvaţi România (USR), Cristian Ghinea, scria pe pagina sa de Facebook că 'OLAF e la Bucureşti, ni se suspendă programe'.

Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă este o instituție a Uniunii Europene care protejează interesele comune, combătând faptele ilegale, precum corupția sau frauda. Agenții instituției se ocupă cu verificarea cheltuielilor de fonduri europene făcute de statele membre.

×
Subiecte în articol: OLAF