UPDATE: Detinutul evadat din sediul Judecatoriei Salonta a fost prins in aceeasi localitate, in jurul orei 17.00, la cateva ore dupa ce reusise sa scape fortand geamul de la toaleta institutiei.
Un detinut din Penitenciarul Oradea a evadat joi dupa-amiaza din sediul Judecatoriei Salonta, acolo unde fusese dus la un termen de judecata.
Evadatul, Pafi Tudor, are 19 ani, este din Salonta si executa la Penitenciarul Oradea o pedeapsa de doi ani si doua luni pentru furt. El urma sa fie prezentat la Judecatoria Salonta ca inculpat intr-un alt dosar pentru fapte similare, iar purtatorul de cuvant al Penitenciarului Oradea, subcomisarul Adrian Bungau, a declarat, conform Mediafax, ca Palfi Tibor a evadat dislocand grilajul de la geamul toaletei.
"A fost alarmat personalul unitatii si s-a constituit o echipa de interventie care a inceput actiunile de cautare a persoanei evadate. De asemenea, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului Judetean de Politie, Inspectoratului Judetean de Jandarmi si Inspectoratului Judetean al Politei de Frontiera", a explicat Bungau, potrivit caruia evadatul are inaltimea de 1,75 metri, fata patrata, par negru, corpolenta atletica si ca semne particulare mai multe taieturi cicatrizate pe antebratul stang.