x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un elev din Ploieşti a fost înjunghiat

Un elev din Ploieşti a fost înjunghiat

20 Oct 2011   •   12:57

Un elev de clasa a XI-a al Grupului Petrol Scolar Teleajen din Ploiesti a fost ranit de un coleg cu o unghiera. Incidentul s-a produs in curtea scolii, in timpul pauzei.

Copilul a fost transportat de urgenta la spital pentru a primi ingrijiri medicale,

"A fost mai mult o joaca, pentru ca cei doi erau prieteni. Unul dintre elevi a scos o unghiera, care avea si o lama, cu care a strapuns geaca si i-a produs o leziune superficiala de cativa centimetri. Copilul a fost pansat la cabinetul medical scolar, apoi trimis la spital pentru investigatii suplimentare", a declarat Gheorghe Borovina, inspectorul sef al Inspectoratului Scolar Prahova pentru observatorph.ro.

Politistii au deschis o ancheta.

×