x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un jandarm a fost lovit la tradiționala bătaie de la Ruginoasa

Un jandarm a fost lovit la tradiționala bătaie de la Ruginoasa

31 Dec 2021   •   11:00
Un jandarm a fost lovit la tradiționala bătaie de la Ruginoasa

Un jandarm a ajuns la spital, vineri, după ce a fost lovit la tradiționala bătaie de la Ruginoasa.

Jandarmul făcea parte din dispozitivul de ordine publică din localitatea Rugionasa, satul Bugioaia Vale.

Potrivit Jandarmeriei, a fost lovit cu pumnul în față de către o persoană aflată într-una din cetele de urători de la manifestarea tradițională din localitate.

După incident, agresorul a încercat să fugă, însă a fost prins imediat și dus la poliție.

Jandarmul a fost transportat la Spitalul Pașcani pentru continuarea investigațiilor.

„În afară de acest incident, până la această oră, nu au existat alte evenimente care să reclame intervenția forțelor de ordine prezente la fața locului. Susținem păstrarea obiceiurilor tradiționale, dar nu vom permite manifestări care să pună în pericol siguranța participanților. Facem apel la toți cei care aleg să participe la acest eveniment tradițional să respecte recomandările forțelor de ordine”, transmite jandarmeria.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: jandarm