x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un mort și peste 500 de persoane evacuate, în urma inundațiilor din ultimele zile

Un mort și peste 500 de persoane evacuate, în urma inundațiilor din ultimele zile

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2025   •   11:52
Un mort și peste 500 de persoane evacuate, în urma inundațiilor din ultimele zile
Sursa foto: IGSU

O persoană a murit, lovită de un trăsnet, iar aproape 550 de persoane au fost evacuate în mai multe zone din țară din cauza inundațiilor din ultimele zile, potrivit unui bilanț prezentat joi de Raed Arafat, șeful DSU.

Conform acestuia, au fost înregistrate efecte în urma ploilor în peste 200 de localități din 30 de județe, inclusiv în municipiul București.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 104 case, 17 anexe gospodărești, 339 de curți, 6 încinte ale unor instituții publice, un operator economic, 86 de beciuri sau subsoluri și 32 de străzi.

De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a 171 de copaci și a 11 elemente de construcție și a unui stâlp, fiind afectate 126 de autoturisme.

Au fost evacuate 549 de persoane din 12 localități din 6 județe. Cele mai multe persoane au fost evacuate în județul Covasna.

„Au fost evacuări făcute acum o perioadă, acum două zile, oamenii s-au întors, din nou a fost făcută evacuarea astă-noapte, fiind riscul de rupere a digului și, cum am zis, sperăm că oamenii se vor întoarce, semnalele sunt pozitive, apa a fost în scădere de astăzi dimineață”, a spus Raed Arafat.

Totodată, circulația rutieră a fost afectată pe șase drumuri naționale și pe opt drumuri județene. Traficul feroviar a fost afectat pe magistrala 300 între stațiile Predial și Timișul de Sus.

Șeful DSU a spus că o persoană a murit după ce a fost lovită de trăsnet, iar o alta a fost rănită din aceeași cauză, în județul Caraș-Severin.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: evacuaţi inundatii mort