x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un subofiţer din MApN şi un cetăţean străin, arestaţi pentru transmitere de secrete şi spionaj

Un subofiţer din MApN şi un cetăţean străin, arestaţi pentru transmitere de secrete şi spionaj

02 Mar 2009   •   00:00

Un subofiţer din Ministerul Apărării (MApN) şi un cetăţean străin au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, la propunerea procurorilor DIICOT, pentru trădare prin transmitere de secrete şi spionaj, fiind acuzaţi că au manipulat informaţii de natură să pună în pericol securitatea naţională.



Procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus, sâmbătă, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Floricel Achim, subofiţer în cadrul Ministerului Apărării, pentru trădare prin transmitere de secrete şi a cetăţeanului străin Marinov Zikolov, pentru spionaj, potrivit unui comunicat de luni al Ministerului Public.

"În urma cercetărilor efectuate a rezultat că cei doi inculpaţi au folosit (dezvoltat) un sistem, în baza căruia Floricel Achim a procurat din cadrul unei unităţi militare a Ministerului Apărării documente cu caracter militar, inclusiv din categoria celor clasificate, a căror diseminare neautorizată este de natură să pună în pericol securitatea naţională şi apărarea ţării, pe care ulterior le-a predat lui Marinov Zikolov", se preciează în comunicat.

Procurorii au mai stabilit că, după prelucrarea datelor prin intermediul unui sistem de legătură complex, cetăţeanul străin le transmitea unor reprezentanţi ai unui stat nealiat.

Din cercetări a mai rezultat că aceştia au urmărit obţinerea unor beneficii materiale, constând în diverse sume de bani. Din sumele obţinute pentru informaţiile transmise, Marinov Zikolov îl recompensa periodic şi pe Floricel Achim.

Cei doi au fost prezentanţi, sâmbătă, în faţa instanţei Curţii de Apel Bucureşti, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

"Cauza a fost constituită ca urmare a sesizării Serviciului Român de Informaţii în cadrul activităţii de cooperare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cercetările fiind efectuate cu sprijinul ofiţerilor Serviciului Româan de Informaţii, Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării şi Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate", se mai arată în comunicat.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator