x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un tânăr din Constanţa a furat un microbuz de transport persoane plin cu pasageri

Un tânăr din Constanţa a furat un microbuz de transport persoane plin cu pasageri

30 Noi 2008   •   00:00

Un tânăr din Constanţa care voia să ajungă la Năvodari este cercetat de poliţişti după ce, duminică dimineaţă, a furat un microbuz de transport persoane, plin cu pasageri, cu care a plecat la drum, nemaiavând răbdare ca şoferul maşinii, care era coborât la cap de linie, să urce la volan.



Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, inspectorul Ciprian Sobaru, duminică dimineaţă, în jurul orei 09.00, Gabriel Lupescu, în vârstă de 23 de ani, din Constanţa, s-a urcat într-un microbuz de transport persoane, ce aparţine unei firme private din municipiu, intenţionând să ajungă până la Năvodari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maşina se afla la cap de linie, aşteptând să se facă ora de plecare în cursă, iar şoferul microbuzului şi taxatoarea erau coborâţi din autovehicul.

La un moment dat, tânărul, sătul să aştepte, a trecut la volanul maşinii, a închis uşile, şi a plecat spre Năvodari, cu tot cu pasagerii aflaţi în acel moment în microbuz. Norocul acestora a fost că, la mai puţin de un kilometru distanţă, maşina a fost oprită de un echipaj al Poliţiei Rutiere, căruia i s-a părut ceva suspect în atitudinea conducătorului auto.

După ce maşina a fost trasă pe dreapta la semnalul poliţiştilor, şoferul profesionist al autobuzului a ajuns şi el, în fugă, în zonă, şi, până când oamenii legii să apuce să intervină, a urcat în microbuz şi l-a luat pe tânăr la bătaie. Poliţiştii l-au oprit pe acesta, iar Gabriel Lupescu le-a declarat că a vrut să îi dea şoferului de microbuz o lecţie fiindcă blocase o intersecţie din oraş.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia şi a spus că se grăbea şi intenţiona să ajungă cât mai repede la Năvodari.

El a fost testat cu aparatul etilotest, omenii legii stabilind că avea o alcoolemie de 0,83 la mie alcool pur în aerul expirat. Tânărul se va alege cu dosar penal pentru furt calificat, conducerea unui autovehicul fără categoria corespunzătoare şi conducere în stare de ebrietate.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator