"Floarea darurilor", un volum omagial unicat de poezii manuscrise dedicate lui Nicolae Ceauşescu de 262 de poeţi şi care include şi un portret al dictatorului semnat de Corneliu Baba, va fi scos la licitaţie, cu preţul de pornire de 29.000 de euro, pe 21 septembrie, la Bucureşti, de casa Artmark.
Lucrarea a fost realizată de Uniunea Scriitorilor şi dăruită lui Nicolae Ceauşescu cu ocazia sărbătoririi zilei de 23 august în 1974.
Coperţile sunt din carton îmbrăcat în piele de culoare albastră, pe fiecare faţă fiind încastrată o placă din alamă atacată cu acid, cromată şi patinată. Decoraţiunea acestor plăci se prezintă sub forma a câte 12 scene în serii de şase, câte una pentru fiecare lună a anului. Secvenţele reprezintă momente din viaţa cetăţenilor patriei, sub conducerea Partidului Comunist. În interior, toate filele sunt fabricate din hârtie de lux, iar textele omagiale sunt olografe şi semnate de autori.
Potrivit Artmark, preluat de Mediafax, la chemarea Uniunii au răspuns 262 de poeţi, români, maghiari, germani, evrei.