x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un zimbru din Armeniş se plimbă pe uliţele satului

Un zimbru din Armeniş se plimbă pe uliţele satului

de Cristian Anton    |    11 Ian 2017   •   20:10
Un zimbru din Armeniş se plimbă pe uliţele satului
Sursa foto: Foto: pressalert.ro

Unul dintre zimbrii relocaţi de către WWF în zona Armeniş nu se poate adapta sălbăticiei şi se apropie tot mai mult de satul Feneş, ajungând în ultimele zile chiar pe străzile localităţii, spre disperarea oamenilor. 

„De două săptămâni, suntem vizitaţi de un zimbru. Acesta nu face rău, eventual mănâncă din fânul oamenilor, dar lumea intră în panică pentru că este un animal sălbatic, totuşi. Mai mult, sunt dimineţi în care sătenii nu îşi pot duce copiii la şcoală, pentru că ar trebui să treacă pe lângă zimbru şi le este frică. E clar, locul său nu e în sat”, a declarat viceprimarul comunei Armeniş, Ioan Popescu. 

Reprezentanţii WWF România spun că femela, fiind adusă de la o grădină zoologică, este învăţată cu prezenţa omului, nu se poate adapta să trăiască în sălbăticie şi va căuta mereu prezenţa umană. În zona Armeniş, au fost relocaţi 24 de zimbri, fiind eliberaţi în mediul natural în iunie şi în septembrie 2016. Cele două turme s-au întâlnit, au avut loc şi conflicte, după care au format o singură turmă.

 

×