x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unitatea de Primiri Urgențe și Secția ATI a Spitalului „Bagdasar-Arsenie” vor fi dotate cu echipamente și aparatură pentru gestionarea crizei COVID-19

Unitatea de Primiri Urgențe și Secția ATI a Spitalului „Bagdasar-Arsenie” vor fi dotate cu echipamente și aparatură pentru gestionarea crizei COVID-19

26 Aug 2020   •   11:42
Unitatea de Primiri Urgențe și Secția ATI a Spitalului „Bagdasar-Arsenie” vor fi dotate cu echipamente și aparatură pentru gestionarea crizei COVID-19

Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de Anestezie și Terapie Intensivă ale Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arsenie” din București vor fi dotate cu echipamente și aparatură medicală pentru gestionarea crizei COVID-19, printr-un proiect de fonduri europene, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar Arsenie” și Secția de Anestezie și Terapie Intensivă ar urma să fie dotate, până la 30 aprilie, cu brancarduri, monitoare, monitoare mobile pentru triaj, defibrilatoare, infuzomate, pulsoximetre mobile, paturi ATI, rafturi, console medicale, troliu pentru tratament, cărucior pentru defibrilator, ECG, ecograf portabil cu șase sonde + doppler, lampă scialitică mobilă, aparate de ventilație mecanică, injectomate, ecograf dedicat UPU cu cinci sonde cu doppler, aparat radiologie protabil, ECMO, aparat mobil aspirație secreții pacient, videolaringoscop.  

Mai mult, UPU şi ATI vor mai fi dotate cu echipament pentru echipa mobilă de resuscitare, instrumentar medical (sala de mici intervenţii chirurgicale), laringoscop, bronhoscop, lampă mobilă - sterilizare cu UV, gipsotom (oscilant) - aparat pentru tăiat gips cu aspirator pentru praf, masă ortopedică cu suport pentru reducere fracturi, negatoscop, chiuvetă cu decantor pentru masă de gipsare, otoscop portabil, fibroscop ORL, lampă frontală, masă consult ginecologic, oftalmoscop portabil, tonometru portabil, mobilier, saltea antiescară, scannere temperatură.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 16.152.607,80 lei (3.345.749,16 euro).

×