"În lipsa unei alte modalităţi de tragere la răspundere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii faţă de corpul magistraţilor, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă public atitudinea acestora, considerînd-o iresponsabilă, abuzivă şi contrară principiilor care ar trebui sa fie împărtăşite de toţi magistraţii, inclusiv şi în special de cei care membrii CSM", a spus preşedintele UNJR, judecător Natalia Roman, citată într-un comunicat de presă.
În urmă cu un an, UNJR făcea un apel public la transparenţă, subliniind că "perpetuarea acestei modalităţi de alegere a conducerii Consiliului, prin anunţarea doar în cadrul şedinţei a candidaturilor şi a proiectelor este inacceptabilă, fiind în totală contradicţie cu principiile transparenţei şi responsabilităţii asumate în mod explicit de fiecare dintre membrii actualului CSM".
"În ciuda acestui fapt, precum şi a votului de blam dat în mod covârşitor anul trecut Consiliului prin revocarea a doi dintre membrii săi, membrii CSM au înţeles să adopte aceeaşi conduită, sfidând orice reguli minime de responsabilitate şi respect faţă de corpul magistraţilor şi faţă de societate, norme ce impun o completă transparenţă în proceduri de o importanţă atât de mare precum cea a alegerii conducerii acestuia", a mai spus Natalia Roman.
UNJR cere public Ministrului Justiţiei adoptarea urgentă a unui proiect de lege în acest sens, în condiţiile în care, "contrar imperativelor legale", normele ce prevedeau posibilitatea revocării membrilor CSM declarate neconstituţionale nu au fost modificate, pentru a fi puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Alegerile de anul trecut pentru conducerea CSM au generat un scandal de proporţii. În 4 ianuarie 2013, pentru funcţia de preşedinte şi-au anunţat candidaturile, în timpul şedinţei Plenului CSM, "vicele" de atunci al CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală, şi judecătorul Mircea Aron. În urma intervievării celor doi, membrii CSM au decis, cu majoritate, să o aleagă pe Hăineală la şefia Consiliului.
În aceeaşi zi, fosta preşedintă a CSM, Alina Ghica, a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM, însă membrii Plenului au hotărât să-i respingă candidatura. Imediat după acest moment, Secţia de judecători a CSM a solicitat revocarea hotărârii prin care Hăineală a fost aleasă la conducerea instituţiei, însă aceasta a fost respinsă de 11 dintre cei 18 membri.
Citește pe Antena3.ro