x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UNPR: Până când o instanţă de judecată va decide altfel, Neculai Onţanu este nevinovat

UNPR: Până când o instanţă de judecată va decide altfel, Neculai Onţanu este nevinovat

23 Mar 2016   •   20:46
UNPR: Până când o instanţă de judecată va decide altfel, Neculai Onţanu este nevinovat
Sursa foto:

Uniunea Naţională pentru Progresul României precizează că a luat act de decizia procurorilor DNA de a-l reţine pe edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, şi subliniază că ''orice român se bucură, potrivit Constituţiei, de prezumţia de nevinovăţie'', iar până când o instanţă de judecată va decide altfel preşedintele interimar al partidului ''este nevinovat''.


''UNPR a luat act de decizia procurorilor DNA de a-l reţine pe Neculai Onţanu, pentru presupuse fapte care s-ar fi petrecut în urmă cu 10 ani. UNPR nu a comentat şi nu comentează deciziile celor în drept să stabilească oportunitatea sau justificarea măsurii reţinerii - într-un dosar ce vizează fapte petrecute acum 10 ani - , la fel cum nu comentează în general deciziile Justiţiei, indiferent de numele celui în cauză. În egală măsură, Uniunea consideră că orice român se bucură, potrivit Constituţiei, de prezumţia de nevinovăţie. Prin urmare, până în momentul în care o instanţă de judecată va decide altfel, Neculai Onţanu este nevinovat'', se arată într-un comunicat al UNPR transmis miercuri AGERPRES.

Progresiştii îşi exprimă convingerea că edilul sectorului 2 ''va explica tot ceea ce este de explicat'' astfel încât situaţia să fie lămurită în cel mai scurt timp, iar suspiciunile pe care le au procurorii să fie infirmate.

''În mod evident, acest moment nu este unul simplu, în condiţiile în care campania electorală va începe în scurt timp. UNPR este însă un partid puternic şi va face faţă acestei provocări, păstrându-şi valorile, obiectivele electorale şi strategia politică. Sâmbătă va avea loc Conferinţa Naţională UNPR, moment în care partidul îşi va alege preşedintele şi va intra în linie dreaptă pentru alegerile locale din acest an. UNPR mizează pe fiecare dintre membrii săi, pe fiecare dintre candidaţii săi şi pe principiile sale care l-au impus pe scena politică până în prezent'', adaugă sursa citată.

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost reţinut miercuri seara de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită. El va fi prezentat joi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: unpr neculai ontanu