x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unul din două zboruri anulate de pe Aeroportul Otopeni în ultima săptămână este operat de Blue Air

Unul din două zboruri anulate de pe Aeroportul Otopeni în ultima săptămână este operat de Blue Air

08 Sep 2022   •   13:30
Unul din două zboruri anulate de pe Aeroportul Otopeni în ultima săptămână este operat de Blue Air

Unul din trei zboruri operate pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” a avut întârziere în ultima săptămână, anunță, joi, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). Din 132 de zboruri anulate, 73 erau operate de Blue Air.

În săptămâna 1 - 7 septembrie 2022, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București 711 zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute.

Numărul este cu 37 mai mic față de săptămâna anterioară.

Dintre aceste zboruri, 291 au avut drept cauză întârzierea sau rotația echipajelor sau aeronavelor.

Cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat, în ordine, la companiile aeriene Wizz Air (179 de zboruri), Tarom (139 de zboruri), Ryan Air (118) și Blue Air (97 de zboruri).

În același interval, au fost anulate 132 zboruri, dintre care 73 au fost zboruri Blue Air.

În perioada 1 – 7 septembrie 2022, pe AIHCB au fost operate 2.365 zboruri, dintre care 2.076 regulate.

(sursa: Mediafax)

×