x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Klaus Iohannis anunță concluziile ședinței CSAT: Avem toate garanțiile din partea NATO

VIDEO Klaus Iohannis anunță concluziile ședinței CSAT: Avem toate garanțiile din partea NATO

de Giulia Anghel    |    26 Ian 2022   •   15:55
VIDEO Klaus Iohannis anunță concluziile ședinței CSAT: Avem toate garanțiile din partea NATO

La finalul ședinței CSAT, președintele Klaus Iohannis s-a referit la conflictul dintre Rusia și Ucraina, a spus că avem toate garanțiile din partea NATO, o frontieră de 600 de kilometri cu Ucraina, prin urmare trebuie să susținem independența acestei țări. Totodată, trebuie să alegem soluționarea diplomatică a conflictului. 

 

Declarație Klaus Iohannis

El a mai precizat că suntem pregătiți pentru orice scenariu iar români nu trebuie să se teamă. 

"Îi asigur pe cetățenii romani că suntem angajați, împreună cu partenerii și aliații noștri, să punem în aplicare cele ma bune măsuri", a precizat șeful statului.

UPDATE Ședința CSAT se referă la  impactul unui posibil conflict dintre Ucraina și Rusia asupra României iar ministrul Apărării va propune mai multe măsuri. Participă președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, directorii SRI și SIE, precum și miniștrii care fac parte din CSAT.

"Discuţia se va axa pe problema impactului unui posibil conflict asupra României, atât impactul economic, impactul cu privire la rezilienţa generală a societăţii noastre, impactul asupra opiniei publice şi vom propune un set de măsuri pentru că în această situaţie, chiar dacă nu se pune problema unei intervenţii militare a NATO, indiferent de ceea ce se întâmplă, sigur că vor fi consecinţe în lanţ asupra securităţii zonei şi cred chiar şi asupra întregii Europe, pentru că este vorba de lanţul de aprovizionare cu energie, este vorba de sistemul bancar şi alte lucruri", a spus Vasile Dîncu.

Totodată, el a precizat că nu se pune problema de a trimite soldaţi sau echipamente în Ucraina.

"Dacă vă uitaţi şi în regulile NATO, nici NATO nu poate să facă acest lucru, pentru că dislocarea oricăror trupe se poate face numai în cazul în care este ameninţată o ţară membră a NATO. În cazul Ucrainei nu este vorba de asta", a explicat oficialul.

Acesta a mai spus că nu suntem în situația de a activa rezerviștii.

ȘTIRE INIȚIALĂ Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, astăzi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) la Palatul Cotroceni.

Ședința începe la ora 13,00, iar pe ordinea de zi se află teme precum securitatea în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO şi măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.

 

×
Subiecte în articol: csat klaus iohannis