x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator USR cere eliminarea cardurilor de sănătate: Pot fi un vector de transmitere a infecției

USR cere eliminarea cardurilor de sănătate: Pot fi un vector de transmitere a infecției

12 Mar 2020   •   12:35
USR cere eliminarea cardurilor de sănătate: Pot fi un vector de transmitere a infecției

USR cere Ministerului Sănătății și CNAS să ia măsuri de urgență pentru decongestionarea unităților medicale, în condițiile declarării pandemiei de coronavirus. De asemenea, Uninea solicită eliminarea cardurilor de sănătate, al căror sistem nu funcționează, și care pot transmite virusul.

USR a ceut, joi, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să ia, de urgență, măsuri pentru a nu se mai produce aglomerări la furnizorii de servicii medicale.

Reprezentanții Uniunii solicită modificarea normelor de aplicare a Contractului cadru, astfel încât pacienții cronici să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la unitățile medicale pentru documente care să revalideze starea lor de sănătate.

„Pacienții cronici, categorie vulnerabilă, nu mai trebuie să fie expuși prin folosirea mijloacelor de transport. Conform prevederilor actuale, pacienții cu patologie cronică trebuie să meargă la medicul de familie pentru un bilet de trimitere pentru un consult de specialitate, în urma căruia să îi fie recertificat diagnosticul și reconfirmată indicația pentru o anumită terapie. Uniunea Salvați România cere Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să modifice normele de aplicare a Contractului cadru astfel încât pacienții cronici să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la unitățile medicale pentru documente care să revalideze starea lor de sănătate. Se impune, așadar, eliminarea protocoalelor terapeutice care constituie baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, astfel încât medicul de familie să poată efectua prescripția medicală necesară pacienților cronici”, se arată într-un comunicat al USR.

Potrivit acestuia, Uniunea propune eliminarea cardurilor de sănătate.

„De asemenea, se impune eliminarea utilizării cardului de sănătate, având în vedere disfuncționalitatea sistemului informatic al CNAS, dar și faptul că respectivul card poate fi un vector de transmitere a infecției cu coronavirus. Nu în ultimul rând, se impune găsirea unor soluții de susținere financiară a unităților sanitare, în condițiile în care este necesară limitarea activităților medicale curente, programabile, astfel încât infrastructura medicală să fie disponibilă pentru acoperirea națională cu servicii medicale în contextul pandemiei cu Covid-19”, se mai arată în comunicat.

USR consideră, totodată, că Ministerul Sănătății trebuie să recomande amânarea intervențiilor chirurgicale programabile, astfel încât să fie menținute disponibile resursele umane și unitățile de terapie intensivă.

USR mai cere identificarea de resurse și planuri astfel încât triajul epidemiologic să se realizeze în afara Unităților de Primiri Urgențe, dar și ghiduri și protocoale clare pentru supravegherea în condiții de izolare la domiciliu a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus care nu prezintă simptomatologie severă și nu necesită spitalizare.

De asemenea, potrivit USR, în cazul creșterii numărului persoanelor aflate în carantină, supravegherea respectării măsurilor trebuie delegată și Poliției locale sau naționale ori chiar angajaților din instituțiile de ordine publică.

Mediafax

×