x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator USR: Concurs trucat pentru numirea lui Alexandru Stănescu la șefia ADR Sud-Vest Oltenia

USR: Concurs trucat pentru numirea lui Alexandru Stănescu la șefia ADR Sud-Vest Oltenia

30 Sep 2022   •   10:17
USR: Concurs trucat pentru numirea lui Alexandru Stănescu la șefia ADR Sud-Vest Oltenia

USR solicită DNA să se autosesizeze în cazul trucării concursului de angajare pentru Alexandru Stănescu la șefia ADR Sud-Vest Oltenia. USR cere și anchetarea celor cinci președinți de consilii județene din Sud-Vest Oltenia.

„USR cere Direcției Naționale Anticorupție să se sesizeze din oficiu și să ancheteze numirea lui Alexandru Stănescu, fratele baronului PSD de Olt Paul Stănescu, în funcția de Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR SVO). O solicitare în scris a fost trimisă, vineri, DNA. Prin această numire frauduloasă a unei persoane fără nici cea mai mică experiență în gestionarea unei problematici atât de complexe, în dispreț față de bunul simț și în sfidarea legilor, este pus în pericol un întreg Program Operațional Regional finanțat din bani europeni, ratând șansa de a reduce decalajele de dezvoltare între regiuni, dar și pierderea totală a fondurilor alocate prin acest program, 1,2 miliarde de euro. Pe scurt, a fost inițiat din dispoziția celor 5 președinți de consilii județene din Sud-Vest Oltenia, tot ei fiind cei care au stabilit și aprobat componența Comisiei de Concurs, care a trucat întregul concurs, astfel încât să fie eliminat orice risc ca un alt potențial participant în afara lui Stănescu-fratele să poată fi numit în funcția de director general al ADR SVO. Aceasta rezultă atât din încălcarea prevederilor legale referitoare la organizarea unui concursS, cât și din desfășurarea ulterioară a evenimentelor”, potrivit unui comunicat de presă.

USR solicită DNA să înceapă, în temeiul art. 292 Cod de Procedură Penală (articol privind sesizarea din oficiu), urmărirea penală împotriva președinților celor cinci consilii județene care compun Consiliul de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia – Cosmin-Dorin VASILE (Dolj), Cosmin Popescu(Gorj), Aladin Georgescu (Mehedinți), Marius Oprescu (Olt) și Constantin Rădulescu (Vâlcea), împotriva membrilor comisiei de concurs în legătură cu Concursul organizat pentru ocuparea funcției de conducere vacantă de Director General al ADR SVO și împotriva lui Stănescu Alexandru, admis în urma concursului organizat pentru ocuparea funcției de conducere vacantă de Director General al ADR SVO, pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

„Iată faptele care au fost detaliate în sesizarea trimisă DNA. Nu a fost stabilită și o probă scrisă și/sau practică astfel că nu a existat și vreo bibliografie anexată, termenul de organizare a concursului a fost scurtat semnificativ față de cele 30 de zile lucrătoare de la publicarea anunțului și până la proba scrisă, pentru a reduce riscul unor mai multe candidaturi, condițiile de participare au fost făcute astfel încât să corespundă întocmai CV-ului numitului Stănescu Alexandru (în plus, fără vreo experiență în gestionarea fondurilor europene, fără obligația de a cunoaște legislație specifică, sau vreo limbă străină, prin comparație cu cerințele minime obligatorii pentru oricare alt post scos la concurs), anunțul de participare a fost scos de pe site-ul ADR, deși era obligatorie menținerea acestuia pînă la finalizarea concursului, inclusiv durata contractului a fost stabilită astfel încât să corespundă cu vârsta numitului (61 de ani) și a perspectivelor acestuia de pensionare (vârsta standard de pensionare la bărbați este de 65 de ani cu posibilitatea prelungirii până la 68 de ani) pe o perioadă determinată de 4 ani (deși postul a fost vacantat pentru o perioadă nedeterminată și nu există vreun motiv/constrângere pentru această durată), cu posibilitatea de a fi prelungit încă 3 ani, rezultatul interviului este neverosimil prin prisma punctajelor obținute de către cei 2 candidați, numitul Stănescu Alexandru obținând peste 90 de puncte, iar contracandidatul, o persoană cu experiență și vechime chiar în ADR SVO, nu a fost punctat nici măcar cu minimul de 70 de puncte. Raportat la prevederile art. 24 din HG 286/2011 care reglementează desfășurarea interviului, ori întrebările n-au avut legătură cu domeniul gestionării fondurilor europene, ori au fost formulate de asemenea manieră și furnizate numitului Stănescu Alexandru înainte de concurs, ori interviul n-a avut loc în prezența ambilor candidați astfel că notarea n-a avut legătură cu realitatea. Doar așa se poate explica rezultatul. În concluzie, pentru a nu mai avea surprize neplăcute, așa cum s-a întâmplat cu șefia ANRE, și pentru ca fratele baronului PSD de Olt să prindă în sfârșit o funcție importantă, nu a fost organizat un concurs așa cum prevede Legea dezvoltării regionale nr. 315/2004, dar și Codul Muncii; concret, procesul de recrutare s-a desfășurat în doar 2 etape (selecție de dosare și interviu), fără organizarea unui concurs propriu-zis, respectiv a unei probe scrise (subiecte tip grilă sau tip sinteză), în condițiile în care normele specifice desfășurării unui concurs precizează fără vreun dubiu că interviul poate fi susținut doar după ce candidatul a fost admis la proba scrisă! (vezi art. 24 din HG 286/2011)”, se menționează în finalul comunicatului.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: concurs trucat