x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vadim Tudor: Indiferent de rezultat nu ies din politică

Vadim Tudor: Indiferent de rezultat nu ies din politică

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Noi 2008   •   00:00
Vadim Tudor: Indiferent de rezultat nu ies din politică

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, de ziua lui de naştere, că, indiferente de rezultatele alegerilor de duminică, "nu va ieşi din politică", informează Mediafax.



Vadim Tudor a precizat că la 59 de ani  se simte "într-o formă fizică şi morală excelentă". "Fiind un om generos, îmi produce o plăcere mai mare să fac daruri, nu să primesc. Aşa că le voi da un cadou şi duşmanilor mei : indiferent de rezultatul acestor alegeri, eu n-am să ies din politică, n-am să mă dau bătut şi voi lupta, pe mai departe, pentru ţara mea şi românii mei dragi", a spus Vadim Tudor, într-o conferinţă de presă. C.V. Tudor a apreciat că este imposibil să fie redus la tăcere, "un patriot idealist, care n-are nimic de pierdut, n-are avere, nu ţine la viaţa lui şi crede cu tărie în puterea şi judecata lui Dumnezeu".

În urmă cu câteva săptămâni, Vadim Tudor arăta că el nu are ce căuta în politică, în cazul în care nu va reuşi să fie reales senator, liderul PRM candidând într-un colegiu din Drumul Taberei. C.V.Tudor a mai spus că votul uninominal este "o imensă prostie şi un pericol pentru stabilitatea ţării, pentru că oameni de valoare nu s-au mai încumetat să candideze" şi a apreciat că reformarea clasei politice prin noul sistem de vot este, de fapt, "o poveste de adormit copiii". Ca şi în alte ocazii, Vadim Tudor s-a plâns de lipsa banilor, arătând că PRM nu a putut să pună candidaţi în 10-12 colegii din ţară, deoarece nu au avut bani pentru înscrierea în cursa electorală. Liderul PRM s-a arătat nemulţumit şi de faptul că n-a fost invitat la televiziunea publică, în ultima seară de campanie, şi a ameninţat că va organiza un miting în faţa sediului acestei televiziuni, în cazul în care se vor confrunta în direct doar liderii PSD, PNL şi ai PD-L.

×
Subiecte în articol: romania tudor