x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valeriu Gheorghiță spune când nu trebuie consumat alcool la vaccinare

Valeriu Gheorghiță spune când nu trebuie consumat alcool la vaccinare

28 Apr 2021   •   20:44
Valeriu Gheorghiță spune când nu trebuie consumat alcool la vaccinare
Sursa foto: Lucian Alecu

Valeriu Gheorghiță vorbește despre consumul de alcool în ziua vaccinării: „este important când ne prezentăm la medic să nu fim totuși sub influența alcoolului”.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a spus, la Aleph News, răspunzând la o întrebare, că în mediul rural există un curent potrivit căruia cei care se vaccinează nu pot consuma alcool timp de 5 zile și atunci mai bine nu se vaccinează.

„Consumul de alcool nu este recomandat sub nicio formă din punct de vedere medical și nu are beneficii. Vorbim de consumul cronic și repetat”, spune Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă este interzis consumul de alcool în ziua vaccinării sau după, Valeriu Gheorghiţă răspunde: „în general, când vorbim de o activitate medicală, un tratament, o vaccinare, este bine să nu consumăm băuturi alcoolice. Se pot întâmpla o serie de evenimente care să fie legate de consumul de alcool și cred că lucrurile nu trebuie amestecate. Este important când ne prezentăm la medic să nu fim totuși sub influența alcoolului”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alcool inainte si dupa vaccinare