x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Turcu, în stare gravă. Medicii au încercat, fără succes, să-l scoată din comă

Vasile Turcu, în stare gravă. Medicii au încercat, fără succes, să-l scoată din comă

de Antena 3    |    04 Mar 2017   •   10:31
Vasile Turcu, în stare gravă. Medicii au încercat, fără succes, să-l scoată din comă

Vasile Turcu rămâne în comă indusă. Medicii au încercat să-l scoată de sub efectul sedativelor pentru a putea evalua gravitatea leziunilor pe care le-a suferit, dar nu au avut succes. După tentativa de sinucidere a fostului acţionar de la Dinamo, anchetatorii îi cheamă acum la audieri chiar şi pe angajaţii lui Turcu, pentru a stabili din ce motiv a ajuns afaceristul să facă acest gest extrem.

Miercuri, Vasile Turcu a încercat să-şi ia viaţa, în timp ce era aşteptat de soţie cu masa pusă. Femeia l-ar fi strigat de mai multe ori, fără să primească vreun răspuns, apoi ar fi coborât să vadă ce se întâmplă. S-a panicat, după ce a văzut uşa sălii de sport din subsol închisă. A intrat, l-a luat în braţe şi a chemat menajera.

Criminaliştii au răscolit în fiecare colţ al locului unde afaceristul a vrut să-şi pună capăt zilelor. Ar fi găsit un bilet de adio, în care şi-ar fi explicat gestul: Vasile Turcu se temea că nu va mai avea bani pentru a-şi susţine familia.

Chiar şi apropiaţi ai fostului acţionar dinamovist spun că situaţia lui nu era deloc bună. A încercat să-i vândă un teren prietenului George Becali ca să facă rost de lichidităţi. Dar a fost refuzat. În ultima vreme, intrase chiar în depresie. Starea lui acum este critică. Medicii de la spitalul Floreasca nu l-au putut scoate de sub sedative ca să îl poată evalua amănunţit.

×
Subiecte în articol: vasile turcu coma sinucidere