x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Semnalele judecătoarei Cîrstoiu cu intermediarii mitei: Îşi aranja părul cu două mâini şi le zâmbea

Semnalele judecătoarei Cîrstoiu cu intermediarii mitei: Îşi aranja părul cu două mâini şi le zâmbea

12 Aug 2013   •   16:53
Semnalele judecătoarei Cîrstoiu cu intermediarii mitei: Îşi aranja părul cu două mâini şi le zâmbea

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu ar fi convenit semne cu cei care intermediau mita pentru soluţionarea unor dosare în favoarea inculpaţilor, unele dintre acestea fiind aranjarea părului cu ambele mâini, urmată de un zâmbet, se arată în motivarea arestării preventive, informează mediafax.ro.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.

În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa arată că mita care ar fi trebuit să ajungă la magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti sau ai instanţei supreme, în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, era transmisă prin intermediul judecătoarei Cîrstoiu. Unul dintre aceste dosare este al lui Dinel Staicu, iar mita ar fi fost dată prin intermediul avocatei acestuia, Adriana Dascălu.

Un alt dosar, de evaziune fiscală, este cel al lui Gabriel Lucian Obeanu şi se judecă la instanţa supremă. Obeanu a fost condamnat de instanţa inferioară la trei ani de închisoare cu executare şi la plata a peste 1,1 milioane lei, iar recursul are termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 6 septembrie.

Completul care judecă dosarul lui Obeanu este format din Sofica Dumitraşcu (care apare cu iniţialele "D. S." în motivare), Maricela Cobzariu şi Lucian Macavei.

În motivare sunt descrise împrejurările prin care Veronica Cîrstoiu a ajuns să fie cea care face "semnul" din care intermediarii mitei să deducă faptul că trebuie să dea banii.

"Din cercetările penale efectuate a rezultat că, la data de 16.07.2013, Dascălu Adriana şi investigatorul sub acoperire T. R. s-au întâlnit la hotelul Crown Plaza din Bucureşti. În acele împrejurări, Dascălu Adriana a afirmat că judecătorul D. S. (la care s-a referit în discuţie, potrivit reguli stabilite anterior, utilizând apelativul «I».) a intrat în concediu de odihnă şi că nu mai intră în şedinţă de judecată până la începutul lunii septembrie 2013, astfel că, este în imposibilitate de a mai transmite investigatorului semnul convenit, pentru a garanta realitatea susţinerilor sale privind intervenţia realizată pe lângă magistratul anterior menţionat, în scopul facilitării soluţionării favorabile a dosarului în care este cercetat inculpatul O. G. L.", se menţionează în motivare.

De asemenea, susţin procurorii, Dascălu ar fi menţionat că s-a înţeles cu judecătorul D. S. de la instanţa supremă în sensul ca respectivul semn să fie transmis investigatorului sub acoperire de către Veronica Cîrstoiu.

Astfel, se arată în motivare, ca şi în cazul magistratului D. S., avocata Adriana Dascălu a consemnat pe o bucată de hârtie numele judecătoarei Cîrstoiu şi, totodată, a impus investigatorului sub acoperire, din considerente legate de păstrarea conspirativităţii acestei identităţi, să se refere pe viitor la acest judecător folosind apelativul "I".

"Pentru transmiterea semnului, învinuita Dascălu Adriana a menţionat că s-a convenit să meargă împreună cu investigatorul sub acoperire, în dimineaţa de 17.07.2013, la sediul Curţii de Apel Bucureşti, în sala de şedinţă în care se va afla completul din care face parte judecătorul Cîrstoiu Veronica. Învinuita Dascălu Adriana a specificat că semnul ce va fi transmis va consta în aceea că, după aproximativ cinci minute din momentul în care ea şi investigatorul sub acoperire vor intra în sala de şedinţă, judecătorul Cîrstoiu Veronica îşi va aranja cu ambele mâini părul în zona superioară a capului, după care le va zâmbi. După primirea acestui semn, conform celor stabilite de către învinuita Dascălu Adriana, investigatorul sub acoperire ar fi trebuit să îi remită suma de 100.000 euro", se mai menţionează în documentul citat.

Tot în motivare se precizează că Veronica Cîrstoiu a stabilit cu Adriana Dascălu o întâlnire într-un salon de înfrumuseţare, la care i-a furnizat investigatorului sub acoperire "o garanţie care să confirme susţinerile acesteia din urmă privind exercitarea intervenţiei pe lângă judecătorul D. S.", aceasta fiind "o parolă prestabilită şi comunicată dinainte".

Potrivit aceluiaşi document, avocata Dascălu menţiona că, pentru întâlnirea investigatorului sub acoperire cu Cîrstoiu într-un loc public, era necesar ca, în prealabil, să reuşească să ia legătura cu aceasta, dar "fără telefon, care e periculos ca dracu'...".

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate vineri seară de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul sumelor totalizând peste un milion de euro pentru soluţii favorabile în procese.

Hotărârea Curţii de Apel nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

Veronica Cîrstoiu, judecător la Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, este cercetată pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, iar fiul acesteia, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influenţă, a anunţat anterior, tot vineri, DNA, care a precizat că a cerut CSM avizul pentru reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarei.

Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanţelor de judecată, au remis prin intermediar, în mai multe tranşe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, "în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în cauze penale".

×