Aproape 30 de persoane candidează pentru un loc dintre cele 290 de posturi de ofiţeri, agenţi şi personal contractual, scoase la concurs la nivelul structurilor Poliţiei Române.
Peste 8.400 de cereri de înscriere au fost depuse de persoane care vor candida pe unul dintre cele 290 de posturi de ofiţeri, agenţi şi personal contractual, scoase la concurs la nivelul structurilor Poliţiei Române, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Dolj este judeţul unde se înregistrează cea mai mare concurenţă, fiind depuse 427 de astfel de cereri, pentru cele 12 posturi scoase la concurs, arată sursa citată.
Potrivit IGPR, candidaţii au manifestat un interes sporit cu precădere pentru posturile de ofiţer şi agent de poliţie (8.314 cereri pentru cele 238 de posturi de ofiţer şi agent, comparativ cu 90 de cereri pentru cele 52 de posturi de personal contractual).
Viitorii poliţişti îşi vor desfăşura activitatea în domenii precum criminalistică, investigaţii criminale, economic, combaterea criminalităţii organizate, comunicare şi relaţii publice, resurse umane, intervenţii şi acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă, poliţie rutieră, etc.
"Menţionăm faptul că, în cursul anului trecut, s-a reuşit reducerea cu 4% a deficitului de personal de la nivelul Poliţiei Române şi se preconizează ca, până la finalul lui 2019, acesta să mai scadă cu alte 4 procente", se arată în comunicat. AGERPRES