Vestitorul împărăţiei sufletelor

O naştere minunată a fost vestită de un înger într-o zi. Cel care se năştea în preajma momentului când Soarele se află la apogeul înălţării, la solstiţiul de vară, era Sfântul Ioan. Încă de tânăr, proroc al pocăinţei, el iubeşte înfrânarea şi viaţa aspră din pustia Iordanului. Aici trăieşte el, predică, mărturiseşte şi botează în Iordan pe aceia care cred în el.

Predica lui atrăgea atenţia asupra schimbării vieţii, întoarcerea la Dumnezeu şi împăcarea cu El, pentru a primi viaţa nouă pe care o aduce Împărăţia lui Mesia. El era cel dintâi care făcea ceea ce predica, prin înfrânarea şi viaţa grea pe care o ducea.

Îmbrăcat în haină aspră, din păr de cămilă, nu mânca pâine, nu bea vin, se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică, ca un adevărat înger în trup. "Nu cumva Ioan este Mesia?", spuneau unii. Iar Ioan le răspundea: "Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Sunt solul trimis să gătesc calea înaintea Lui".  Chiar Mântuitorul l-a cinstit pe Sfântul Ioan, ca pe un adevărat proroc al Domnului. "Un proroc? Da, vă spun, dar şi mai mult decât un proroc. Adevăr vă spun că, între cei născuţi din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decât Ioan Botezătorul."


POCĂINŢA
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul i-a fost anunţată tatălui său Zaharia pe când acesta se afla în templu. Numele de Ioan a fost anunţat în acelaşi mod în care a fost şi al lui Iisus. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost fixată cu şase luni înaintea Cră­ciunului, pe 24 iunie. Poporul l-a numit pe Ioan Botezătorul, fiindcă acesta chema oamenii la pocăinţă şi-i boteza în râul Iordan afundându-i cu tot trupul în apă. "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat îm­pă­răţia cerurilor!" Această împărăţie, atât de aşteptată de evrei, nu era una de cu­cerit cu sabia, cu aurul sau prin răs­coa­le, ci era una de o altă ordine, o îm­pă­­răţie duhovnicească, a sufletelor, unde se intra prin pocăinţă şi se trăia prin iubire şi milostenie. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan şi-a împlinit misiunea botezându-l pe Iisus în apele Iordanului. Strălucirea lui urma să scadă, iar a lui Iisus să crească.


HORA IELELOR
Despre Sânziene se spune că sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac. În noaptea de Sânziene ele zboară prin aer sau umblă pe pământ, cântă, împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile.

Sânzienele nu vin din lumea asta, ele sunt sfintele zâne după cum spune şi numele, care veghează asupra celor ce le respectă ziua. Ele bagă bob grâului, ursesc fetele, vindecă bolile, aduc bel­şug în case. Tocmai de aceea, săr­bă­toa­rea lor are şi semnificaţii agrare. Sân­zia­na umblă pe pământ sau pluteşte prin aer în ziua solstiţiului de vară şi se desfată, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri.

În cetele de Drăgaică, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă şi cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. Drăgaica sau Sânzienele reprezintă un prilej de întâlnire a tinerilor care do­resc să-şi unească destinele, o săr­bă­toa­re a iubirii, cu cântec şi joc. Fetele culeg flori de Sânziene şi împletesc cununi, apoi le aruncă peste case. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o cununie apropiată. De noap­tea Sânzienelor apar focuri deasupra pământului care marchează locurile în care au fost îngropate comori.