x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reacție virulentă la adresa României: „Așteptați-vă la un răspuns, nemernicilor!”

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reacție virulentă la adresa României: „Așteptați-vă la un răspuns, nemernicilor!”

28 Iul 2017   •   19:55
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reacție virulentă la adresa României: „Așteptați-vă la un răspuns, nemernicilor!”

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a comentat vineri, pe Twitter, decizia autorităților române de a nu permite avionului în care se afla oficialul rus să tranziteze spațiul aerian românesc, spunând că România i-a pus în pericol pe pasagerii aeronavei și trebuie să se aștepte la un răspuns, scrie Deschide.md.

'Autoritățile României i-au supus pericolului pe pasagerii avionului S7, femei și copii. Combustibilul era suficient doar până la Minsk. Așteptați răspuns, nemernicilor', a scris Rogozin pe contul său de Twitter.

România nu a fost de acord ca avionul în care se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin să traverseze spațiul aerian al țării, au declarat, vineri, pentru AGERPRES reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, adăugând că motivele deciziei nu pot fi detaliate.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin urma să efectueze vineri o vizită la Chișinău și apoi în Transnistria.

Potrivit Deschide.md, Dmitri Rogozin a declarat pentru agenția oficială rusă TASS că "în timpul zborului, dispeceratul României din București a luat legătură cu dispeceratul avionului, pentru a preciza lista pasagerilor și pentru a se convinge că la bordul avionului se află delegația rusă și liderul ei. După aceasta am fost anunțați că ne este interzis să intrăm în spațiul aerian al României. Piloții au luat legătura cu Budapesta și am cerut ca eu, împreună cu delegația, să cobor în capitala Ungariei, avionul să plece în Moldova, iar în privința delegației urma să se clarifice Ministerul de Externe al Rusie".

"Totodată, piloții au vrut să alimenteze avionul în Budapesta, însă Ungaria a refuzat să ne lase să aterizăm la Budapesta", a afirmat Rogozin.

Deschide.md reamintește că, în urmă cu câteva ore, avionul cu care Rogozin se îndrepta spre Chișinău a făcut cale întoarsă, după ce România a interzis aeronavei în care se află vicepremierul rus survolarea spațiului său aerian. Potrivit datelor de la Aeroportul Internațional Chișinău, avionul a fost redirecționat către Minsk, după ce a survolat un timp spațiul aerian al Ungariei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dmitri Rogozin