x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Ponta: "O decizie în privinţa exploatării gazelor de şist va fi luată peste cinci ani"

Victor Ponta: "O decizie în privinţa exploatării gazelor de şist va fi luată peste cinci ani"

13 Mai 2013   •   16:24
Victor Ponta: "O decizie în privinţa exploatării gazelor de şist va fi luată peste cinci ani"

Premierul Victor Ponta a declarat luni că deocamdată se pune doar problema explorării gazelor de şist, care se face prin metode convenţionale care nu implică nicio temere pentru mediu, şi spune că decizia de a folosi aceste resurse va fi luată peste cinci ani.

"Deocamdată nu se pune problema decât de explorare. Explorarea se face prin metode convenţionale, deci nu există absolut nicio temere pentru mediu. Dacă după 4-5 ani şi după ce cheltuie - cei care fac explorări în Vaslui cheltuie vreo 300 de milioane, numai anul acesta - dacă după aceea o să rezulte că avem resurse, peste 5 ani, un Guvern mai înţelept decât al meu va spune dacă stând pe gaze le şi folosim sau continuăm să le importăm de la Gazprom, cum văd că se doreşte", a spus Ponta.

"Vrem să avem gaz - în primul rând să nu mai importăm din Rusia - vrem să-l avem mai ieftin şi vrem să facem industria românească competitivă şi sigur şi cheltuielile pentru populaţie mai mici? Atunci trebuie să avem gaz. Dacă nu, dacă-l importăm din Rusia, o să fie scump. E foarte simplu", a spus Ponta.

El a arătat că Romgaz exploatează în Ardeal gaz de 20 de ani prin această metodă şi nimeni nu a spus că se află în pericol.

"Cum e cu gazele de şist, deocamdată, că am văzut în special de prin zona Oradea - acolo toată lumea se pricepe la gaze - deocamdată Romgazul exploatează de 20 de ani în Ardeal, în Transilvania gaze prin această metodă şi nu s-a mai trezit nimeni sau vreun senator de Oradea să spună în ce pericol e", a spus Ponta.

×
Subiecte în articol: gaze de sist exploatare explorare ponta