x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO: Voiculescu: Suntem departe de imunitatea colectivă

VIDEO: Voiculescu: Suntem departe de imunitatea colectivă

de Alice Petrescu    |    06 Apr 2021   •   10:53
VIDEO: Voiculescu: Suntem departe de imunitatea colectivă
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat, marţi, într-o conferinţă de presă, că tot mai mulţi români aleg să se vaccineze anti-COVID, însă mai durează până când se va atinge imunitatea colectivă. 

 



"La nivel general, trebuie să spunem că suntem acum într-un moment foarte greu al pandemiei şi că şi acum, ca în ultimele multe luni, speranţa şi teama se suprapun în gândurile noastre. Avem, pe de o parte, speranţa că există o luminiţă la capătul tunelului. Acum un an nu aveam conştiinţa că există un vaccin. Astăzi suntem în situaţia fericită în care orice român se poate vaccina. În maximum câteva săptămâni, vom fi în situaţia în care fiecare român care şi-a dorit lucrul acesta se va fi vaccinat. Şi tot mai mulţi români aleg să se vaccineze, iar acesta este un gest de grijă, dacă vreţi, atât faţă de ei înşişi, cât şi faţă de toţi cei vulnerabili din jurul lor fie că vorbim despre proprii părinţi, bunici, persoane cu boli cronice sau, în general, cei apropiaţi. (...) În momentul acesta, suntem încă departe de momentul în care vom atinge imunitatea colectivă de care avem nevoie aşa încât cu toţii să fim protejaţi. Avem momente şi motive destule în care putem fi optimişti", a completat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a reiterat că secţiile de terapie intensivă și unităţile de primiri urgenţe sunt pline în toată ţara, iar personal medical este epuizat. Potrivit ministrului, pandemia de COVID-19 este încă în măsură să provoace teamă.

"Al doilea sentiment pe lângă acesta de speranţă este teama şi este teama cu care trăim în fiecare zi. (...) Cred că realitatea pandemiei este încă în măsură să ne provoace teamă. Avem un nou val de răspândire a virusului accelerat de noua tulpină, de asemenea, mai agresivă şi mai contagioasă. Avem secţii de Terapie intensivă pline în toată ţara, avem unităţi de primiri urgenţe pline şi avem personal medical epuizat. Epuizat din toate punctele de vedere. Avem, de asemenea, măsuri de protecţie sau restricţii care ne ajută să nu ne îndreptăm către prăpastie. Aceste restricţii, dacă vreţi, măsuri de protecţie, par simple pentru sistem sunt însă mai complicate, mai dificil de acceptat pentru orice individ",  a mai spus Voiculescu.

Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că revenirea la normalitate depinde de campania de vaccinare și de atingerea unui prag de 5 milioane de persoane imunizate la 1 iunie.

„Este o condiție necesară pentru a putea trece mai departe. Trebuie să avem acest număr de persoane vaccinate. Nicio altă măsură nu ne ajută să redeschidem economia”, a spus Florin Cîțu. Acesta a precizat că în lunile aprilie și mai România va dispune de 8 milioane de doze de vaccin.

×
Subiecte în articol: vlad voiculescu