x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vinietele pentru drumurile din România şi Ungaria pot fi cumpărate la graniţa dintre cele două ţări

Vinietele pentru drumurile din România şi Ungaria pot fi cumpărate la graniţa dintre cele două ţări

21 Oct 2008   •   00:00

De luna aceasta, şoferii români care călătoresc în Ungaria şi conducătorii ungari care intră cu autovehiculul pe teritoriul României vor putea achiziţiona vinieta de călătorie din punctele vamale de la Nagylak şi Vârşand.



Vinietele vor fi eliberate pe teritoriul României, respectiv pe teritoriul Ungariei de către o societate comercială care are puncte de lucru în Cluj-Napoca, Vârşand, Kiszombor, Battonya, Nagylak, Artand, Gyula şi on-line prin intermediul site-ului www.roviniete.ro, conform discuţiilor dintre reprezentanţii guvernelor celor două ţări, din şedinţa comună organizată marţi la Szeged.

În Ungaria, vinieta este necesară doar pentru autostrăzi, spre deosebire de România unde rovinieta reprezintă taxa de utilizare a drumurilor naţionale.

×
Subiecte în articol: romania