x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viorica Dăncilă: Iohannis face un joc electoral iar declaraţiile lui sunt iresponsabile

Viorica Dăncilă: Iohannis face un joc electoral iar declaraţiile lui sunt iresponsabile

12 Mar 2019   •   14:33
Viorica Dăncilă: Iohannis face un joc electoral iar declaraţiile lui sunt iresponsabile

Preşedintele Klaus Iohannis, prin decizia referitoare la bugetul pe 2019 şi declaraţiile pe marginea acestuia, face "un joc electoral pe spatele românilor" şi "îi dezinformează din nou", a afirmat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de marţi.

"Am avut senzaţia că ne-am întors în timp, în anul 2013, când un alt preşedinte promulga doar bugetul asigurărilor sociale de stat, cu aceleaşi minciuni. Preşedintele României îi dezinformează din nou pe români, inventând explicaţii ridicole de ce a luat decizia de a bloca adoptarea bugetului pentru anul 2019. Este în mod evident un joc electoral pe care îl face însă pe spatele românilor", a susţinut Dăncilă.

Ea a calificat drept "iresponsabile" declaraţiile şefului statului, adăugând că Iohannis creează îngrijorări că nu există bani de pensii, deşi acest lucru nu are "nicio bază reală".

"Domnul preşedinte Iohannis dovedeşte că nu cunoaşte lucruri elementare când a afirmat că lipsesc 1,4 miliarde de lei de la bugetul de pensii. În realitate, după foarte mulţi ani, în 2019, bugetul va avea un excedent de 1,7 miliarde de lei, ca urmare a măsurii transferului contribuţiilor de la angajator la salariaţi - o altă măsură pe care domnul preşedinte Iohannis a criticat-o, măsură care însă şi-a arătat eficienţa. O altă dezinformare pe care domnul preşedinte a aruncat-o cu nonşalanţă în spaţiul public este legată de mărirea pensiilor. Domnul preşedinte ar trebui să citească măsurile pe care le-a luat Guvernul României, pentru că am mărit anticipat pensiile. (...) Consider total iresponsabile declaraţiile domnului preşedinte, care se joacă cu sentimentele oamenilor şi creează în rândul pensionarilor îngrijorări că nu există bani de pensii, afirmaţie care nu are nicio bază reală. (...) Pensionarii nu au niciun motiv să-şi facă griji. Aşa cum ne-am angajat, vom continua majorarea pensiilor", a explicat prim-ministrul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorca Dăncilă