x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vizita Papei Francisc în România. Au început înscrierile pentru participarea la Sfânta Liturghie de la Catedrala 'Sf. Iosif'

Vizita Papei Francisc în România. Au început înscrierile pentru participarea la Sfânta Liturghie de la Catedrala 'Sf. Iosif'

29 Mar 2019   •   14:05
Vizita Papei Francisc în România. Au început înscrierile pentru participarea la Sfânta Liturghie de la Catedrala 'Sf. Iosif'

Cei care doresc să participe, pe 31 mai, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala ''Sfântul Iosif'', prezidată de Papa Francisc, se pot înscrie pe platforma inscrieri.papalabucuresti.ro, lansată vineri de către Arhiepiscopia Romano-catolică de Bucureşti.

Adriana Răcăşan, producător delegat al vizitei Papei Francisc la Bucureşti, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, după înscrierea pe site, credincioşii vor primi un e-mail de confirmare.

Data limită a înscrierilor celor care vor să participe la slujbă este 30 aprilie.

Răcăşan a arătat că va exista un Centrul de înscriere ARCB, pe Str. G-ral Berthelot, lângă Librăria Sf. Iosif.

"Singura limită e cea fizică. Nimeni nu va fi exclus. Vom extinde cât se va putea. În sudul României există aproape 70.000 de catolici. Nu toţi vor participa, dar sigur vor fi oameni de alte convingeri care vor vrea să participe. Vom face tot posibilul ca nimeni să nu fie exclus", a menţionat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.

Pr. Daniel Bulai, responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice la nivel naţional pe timpul vizitei Suveranului Pontif, a reiterat faptul că aproximativ 20.000 de credincioşi ar putea fi prezenţi la Sfânta Liturghie de la Catedrala ''Sfântul Iosif '' din Bucureşti prezidată de Papa Francisc. "Ne gândim că în jurul Catedralei vor fi prezenţi aproximativ 20.000 de credincioşi", a estimat Bulai.

Potrivit Adrianei Răcăşan, până în prezent sunt luate în considerare numai străzile apropiate din jurul Catedralei ''Sf. Iosif'', fiind vorba de străzile Berthelot, Budişteanu, Luterană, eventual Calea Griviţei şi Calea Victoriei.

Organizatorii iau însă în calcul şi varianta unei alte locaţii, decât Catedrala 'Sf. Iosif', de celebrare a Sfintei Liturghii de la Bucureşti. "Noi o luăm în calcul. Dacă se verifică faptul că vom fi 100.000 de persoane. E doar o ipoteză", a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş.

La rândul său, Daniel Bulai a precizat că abia după ce va fi terminată prima etapă a înscrierilor şi se va vedea numărul exact al celor înscrişi la momentul respectiv ''se va putea vorbi şi de altceva".

"Dar, deocamdată rămânem aici, rămânem în Catedrală şi dorinţa organizatorilor, atât de la Vatican, cât şi a organizatorilor locali, este aceea de a fi Catedrala 'Sf. Iosif', care este biserica mamă a arhidiecezei noastre. Este o biserică istorică, este un punct de referinţă pentru noi toţi. De aceea şi ne dorim mult ca Sf. Părinte, Papa Francisc, să celebreze Sfânta Liturghie aici", a menţionat Bulai.

Curtea Catedralei 'Sf. Iosif' va fi liberă, pentru necesităţi de organizare, iar în biserică se estimează că vor intra aproximativ 1.000 de credincioşi, reprezentanţi ai fiecărei entităţi religioase.

"În catedrală vor intra delegaţii din toate parohiile Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Şi când ne gândim la delegaţi ne gândim la preoţi, ne gândim la persoane consacrate, ne gândim la familii, ne gândim la câţiva tineri şi la câteva persoane mai în vârstă. Un grup foarte mic. Dar grupul să reprezinte comunitatea respectivă", a explicat Bulai.

Sfântul Părinte îi va saluta pe toţi credincioşii care vor fi pe străzile din vecinătatea Catedralei din papa-mobil. ''Pe toate străzile va fi un culoar, bine delimitat, pe unde va trece Sfântul Părinte pentru a-i saluta pe cei prezenţi'', a spus Bulai.

Preotul a reamintit că Sfânta Liturghie la care participă Papa Francisc în Catedrala ''Sf. Iosif'', în după-amiaza zilei de 31 mai, va fi celebrată în limba latină. Cuvântul lui Dumnezeu va fi proclamat în limba română şi va cuprinde prima lectură, psalmul şi Evanghelia, iar Predica Sfântului Părinte va fi în limba italiană şi va fi tradusă în limba română. Rugăciunea Credincioşilor (sau Rugăciunea Universală) va fi în mai multe limbi, în general, în limbile tuturor comunităţilor lingvistice de pe teritoriul ARCB: italiană, spaniolă, maghiară, franceză, arabă ş.a.m.d. Cântecele vor fi în limba română.

"Intenţiile, pentru care ne rugăm, sunt importante. Ne vom ruga pentru Sfântul Părinte Papa Francisc, pentru toţi episcopii şi întregul cler, pentru unirea creştinilor, pentru conducătorii de state, pentru popoarele lumii, pentru cei marginalizaţi şi suferinzi, pentru cei păcătoşi; pentru copii, tineri, familii şi pentru toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie", a spus Daniel Bulai.

Spre sfârşitul Sf. Liturghii, arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu va adresa un cuvânt de mulţumire Sfântului Părinte, din partea Bisericii locale de ambele rituri. Acest cuvânt de mulţumire va fi urmat de un schimb de daruri.

''Pe toate străzile din vecinătatea Catedralei "Sf. Iosif" credincioşii prezenţi vor putea participa trup şi suflet la Sfânta Liturghie. Credincioşii care vor fi în aceste zone delimitate vor avea posibilitatea să primească Sfânta Împărtăşanie'', a anunţat pr. Bulai.

Vizita apostolică în România a Papei Francisc se va desfăşura în perioada 31 mai - 2 iunie, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Suveranul Pontif se va afla la Bucureşti pe 31 mai, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi pe 1 iunie şi la Blaj pe 2 iunie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc vizita romania inscrieri