x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru "victoria sa istorică"

Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru "victoria sa istorică"

de Redacția Jurnalul    |    19 Mai 2025   •   00:58
Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru "victoria sa istorică"
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru "victoria sa istorică" în alegerile prezidenţiale de duminică din România.

"Pentru Ucraina - ca vecin şi prieten - este important să aibă România ca partener de încredere. Şi suntem încrezători că vom avea. Lucrând împreună, putem consolida atât ţările noastre, cât şi Europa noastră. Vom avea întotdeauna un mare respect pentru România şi poporul său, mai ales datorită sprijinului pe care l-am primit în cea mai dificilă perioadă din istoria noastră", a scris Zelenski pe X.

El s-a adresat şi românilor: "Dragi români, puteţi conta pe Ucraina ca bun vecin şi partener. Putem depăşi orice provocare dacă suntem uniţi şi puternici. Aştept cu nerăbdare să dezvoltăm în continuare parteneriatul strategic dintre naţiunile noastre prietene, pentru binele stabilităţii, securităţii şi prosperităţii acestora".

Conform rezultatelor provizorii publicate în timp real pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, candidatul independent Nicuşor Dan a obţinut 54,17% din voturi la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea a 98,56% din procesele verbale.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Volodimir Zelenski Nicușor Dan