x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vor scădea pensiile peste 3.000 de lei

Vor scădea pensiile peste 3.000 de lei

de Diana Scarlat    |    10 Feb 2010   •   00:00
Vor scădea pensiile peste 3.000 de lei
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice a fost avizat ieri de Guvern. Actul normativ va fi transmis Parlamentului pentru a fi dezbătut cu prioritate.



Premierul Emil Boc a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, că numai 15% din totalul de aproximativ 180.000 de beneficiari vor fi afectaţi de recalcularea pensiilor, urmând să scadă în primul rând pensiile mai mari de 3.000 de lei. Celelalte pensii nu vor fi diminuate, deoarece nu depăşesc valoarea contribuţiei. "Pentru aproximativ 85% dintre cei care au pensii speciale - poliţie, armată, prin excelenţă - nu se afectează cuantumul pensiei pe care îl au. Mă refer aici la pensiile militarilor, de exemplu, până în 30 milioane lei vechi.

Pentru 15% care sunt cu pensii speciale şi care nu au la bază principiul contributivităţii, acolo vor scădea pensiile. Pentru cei cu pensii militare care au azi pensii în mână până la cifra de 30 milioane lei vechi nu sunt afectate, iar, gradual, peste 30 milioane lei vechi are loc o diminuare a pensiei, în funcţie de pensia pe care o are în momentul de faţă şi de recunoaşterea de către stat a contribuţiei pe care a făcut-o, în sensul că statul a plătit pentru ei, în decursul timpului, o contribuţie la bugetul asigurărilor sociale", a spus Boc.

SITUAŢII SPECIALE
Potrivit premierului, vor fi scăzute pensiile speciale care au fost stabilite la 80% din veniturile aferente ultimei luni de activitate în muncă. În prezent, în România sunt 5,8 milioane de pensionari, dintre care aproximativ 180.000 beneficiază de pensii speciale şi pot fi acceptate unele situaţii, dincolo de noua lege a pensiilor, pentru recunoaşterea unor merite excepţionale, în forma unor rente viagere, altele în afara sistemului de pensii.

"Dacă în sistemul de apărare avem un militar sau militari care în afara graniţelor ţării au performanţe extraordinare, se poate găsi o formulă, punctuală, de recompensare. Se poate utiliza un mecanism al pilonului III de pensii, care nu are legătură cu sistemul public", a mai explicat premierul.

NU RETURNEAZĂ CE-AU PRIMIT
Răspunzând criticilor privind aplicarea principiului retroactivităţii în privinţa legii privind sistemul unitar de pensii publice, Boc a declarat că nu poate fi vorba despre aşa ceva. "Prin recalculare nu se afectează principiul neretroactivităţii. S-ar afecta acest principiu dacă am impune oameniilor care au pensii speciale să returneze sumele de bani pe care le-au primit în trecut.

Nu vor fi obligaţi să returneze ce au primit în trecut, doar că pentru viitor nu vor mai primi aceleaşi sume de bani, ci vor primi ca pensie exact în măsura contribuţiei pe care o au sau au avut-o la bugetul asigurărilor sociale", a explicat premierul.

×
Subiecte în articol: observator proiect legea pensiilor