x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vosganian, despre acuzaţiile DIICOT: Nu este un caz de corupţie

Vosganian, despre acuzaţiile DIICOT: Nu este un caz de corupţie

de Mediafax    |    02 Sep 2013   •   18:53
Vosganian, despre acuzaţiile DIICOT: Nu este un caz de corupţie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministrul Varujan Vosganian a declarat, luni, comentând cererea DIICOT în cazul său, că nu este vorba despre un caz de corupţie şi că procurorii nu ar trebui să se pronunţe asupra oportunităţii unor decizii economice.

El a spus, la o conferinţă de presă la sediul central al PNL, că dacă ar fi fost un caz de corupţie, nu ar fi făcut conferinţa în partid, pentru că ţine foarte mult la demnitatea acestei formaţiuni.

Potrivit lui Vosganian, procurorii s-au pronunţat legat de oportunitatea unor decizii economice şi nu ar trebui să facă acest lucru.

Procurorul şef al DIICOT a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT. 

×